A murit fostul premier al Belgiei

Leo Tindemans, care a fost premier al Belgiei între 1974 și 1979 și președinte al Partidului Popular European timp de aproape un deceniu, a murit vineri la 92 de ani, a anunțat conducerea partidului din care făcea parte, CD&V.
Iulian Tudor
26 dec. 2014, 19:04
A murit fostul premier al Belgiei

Născut la 16 aprilie 1922 în provincia Anvers, Leo Tindemans era membru al Partidului creștin-democrat flamand (CD&V) și a fost în mai multe rânduri ministru și deputat, potrivit Agerpres.

După ce a devenit premier al Belgiei, acest federalist convins a fost însărcinat în 1974, cu prilejul summitului european de la Paris, să definească o concepție de ansamblu a construcției europene în scopul relansării ei. Raportul său, publicat în decembrie 1975, preconiza întărirea instituțiilor europene, respectiv a Comisiei și a Parlamentului, și instituirea unei uniuni economice și monetare.

El a fost în 1976 laureat al Premiului Charlemagne, care recompensează personalitățile angajate pentru unificarea europeană.

Ales de mai multe ori deputat european începând din 1979 și până la retragerea sa în 1999, cu excepția perioadei 1981-1989 când a fost ministru de externe al Belgiei, el a fost președinte al Partidului Popular European între 1976 și 1985.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Fostul coleg al lui Gică Hagi, cel mai dur discurs după umilințele României: „80% din fotbal e condus politic și pe cumetrie! La juniori antrenează și zidarii”
Capital.ro
Calendarul admiterii la liceu în 2027 a fost modificat. Când are loc repartizarea computerizată
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
Cum îl cheamă, de fapt, pe Giani Kiriță și când este ziua sa reală de naștere: ”Tata era mai euforic când m-am născut”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte