Prima mare enigmă astronomică: Ce era steaua din Betleem?

Noul Testament descrie steaua minunată care a apărut pe cer şi i-a condus pe cei trei magi spre ieslea din Betleem unde s-a născut Iisus. Oare această poveste descrie un fenomen astronomic real din Antichitate?
Alina Costache
28 dec. 2014, 13:43
Prima mare enigmă astronomică: Ce era steaua din Betleem?

Este poate prima mare enigmă astronomică. Misterul apare mai ales pentru că magii care vin de la răsărit spun că au văzut o stea foarte luminoasă, în timp ce regele Irod şi oamenii săi, aflaţi la Ierusalim, nu ştiau de existenţa unei stele de acest fel.

Apoi, steaua pare să îi conducă pe magi spre sud de Ierusalim, spre locul unde era Iisus, rămânând apoi nemişcată deasupra staulului din Betleem.

Astronomii ştiu că o stea sau o cometă nu poate avea acest comportament bizar precum cel descris în Biblie. Nu poate fi vorba nici de o supernovă sau de un alt corp ceresc.

La o primă vedere, pare să fie cu adevărat un miracol, ceva ce sfidează legile fizicii. Totuşi, Matei evanghelistul foloseşte de mai multe ori sintagma „steaua din est”, prin urmare acest detaliu este important.

Astronomul Michael Molnar spune că acest termen descria acum 2.000 de ani o planetă care apărea deasupra orizotului estic, exact înainte de răsăritul Soarelui.

Imediat după apariţie, planeta avea să dispără în lumina Soarelui, fiind practic vizibilă foarte puţin timp.

În Antichitate, asocierea între apariţie unei planete de acest fel şi naşterea unei persoane era foarte importantă din punct de vedere astrologic, ea vestind de obicei naşterea unui rege.

Şi alte detalii ciudate ale stelei descrise în Biblie pot fi explicate prin astrologia grecească de acum 2.000 de ani. La un moment dat, planeta luminată pare să se oprească din mişcare şi chiar să-şi schimbe direcţia de deplasare, de la vest la est.

Asta se întâmplă pentru că Pământul se roteşte mai repede în jurul Soarelui comparativ cu alte planete precum Jupiter, Marte sau Saturn, dând naştere unei iluzii optice.

Astfel, magii nu au fost ghidaţi de o stea, dar aceasta le putea vesti într-adevăr naşterea unui rege, conform credinţelor astrologice de atunci.

Un fenomen astronomic de acest fel a avut loc în luna aprilie, anul 6 î.e.n. şi a implicat planeta Jupiter. Dar, până când magii ar fi putut descifra mesajul şi să ajungă la Betleem, micul Iisus ar fi avut deja 8 luni, nu ar fi fost un nou-născut, spune profesorul David Weintraub, de la Universitatea Vanderbilt din Nashville.

El crede că detaliul legat de steaua din Betleem a fost adăugat de Matei ca să fie un indiciu în plus privind originea divină a lui Iisus.

Sursa: descopera.ro

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Gică Hagi a „tăiat” 53 de milioane de euro din naționala României. Cei 6 „exilați” de la meciul cu Bosnia, cu 17 milioane mai scumpi decât primul „11”
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Ce venit trebuie să ai pentru a primi bani de la stat și când se depune cererea
Adevarul
Urmărire ca în filme pe DN6. Șofer fugar, imobilizat de polițiști cu focuri de armă și „spike”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul tricolor a numit ”cel mai bun” fotbalist al României: ”El merita să fie căpitan cu Suedia, nu Ianis Hagi!”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte