Puterea mâinilor. Cum scapi de dureri cu câteva exerciţii simple

După 45 de ani de practică în medicina convenţională, Pat Fleury a început să studieze alături de trei shamani, Hopi, Navajo, and Paiute în vindecarea pe bază de energie.
Alina Costache
05 ian. 2015, 06:23
Puterea mâinilor. Cum scapi de dureri cu câteva exerciţii simple

„Am vrut sa combin vindecarea cu mainile, folosita din timpuri stravechi cu ultimele descoperiri stiintifice, adica cu fizica cuantica”, sustine Fleury, care a fondat in Houston Institutul bazat pe vindecarea prin atingere (THI – Touch of Healing Institute).

Cursurile THI combina elemente de presopunctura, care face parte din spiritualitatea nativilor americani (indieni), metafizica hindu si tehnici de eliberare spirituala, psihologie energetica si alte modalitati care au la baza ideea de curenti electromagnetici care circula prin si in jurul corpurilor noastre si care considera ca blocarea lor are ca efect imbolnavirea.

„Unii dintre clienti nu vor sa-mi spuna ce ii doare, insa corpurile lor o fac si cu ajutorul mainilor detectez blocajele energetice”, sustine Fleury.

Chiar daca crede ca oamenii se pot vindeca prin intelegerea si controlul propriilor campuri electromagnetice Fleury nu este impotriva medicinei conventionale. De altfel, ea sustine ca multi doctori participa la cursurile THI si „sunt surprinsi cat de usor se combina experienta medicala obisnuita cu vindecarea energetica. Doctorii isi dezvolta perceptiile extrasenzoriale si isi acorda timp pentru a pune in practica aceste lucruri noi”.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO

Citeşte şi Tu te speli corect pe mâini? 5 greşeli frecvente!

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dinamo sau Rapid? MM Stoica a ales adversara FCSB-ului la barajul pentru Conference League: „S-a ajuns la două semifinale”
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Evaluare Națională 2026, clasa a II-a: prima probă are loc pe 12 mai. Cum sunt structurate testele, cât durează și cum vor fi folosite rezultatele
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi