Iohannis şi Ponta, la ceremonia de la MApN. Ce avertisment a transmis şeful statului Guvernului

Klaus Iohannis şi Victor Ponta au participat, marţi, la sediul MApN, la ceremonia de învestitură a noului şef al Statului Major General al Armatei, general-locotenent cu trei stele, Nicolae-Ionel Ciucă. Iohannis a anunţat că va demara consultări cu partidele în vederea încheierii unui acord politic care să se asigure, în următorii 10 ani, cel puţin 2% din PIB pentru Armată. Premierul a arătat că "asumarea transpartinică" a acestui obiectiv este de "o importanţă capitală".
Iulian Tudor
06 ian. 2015, 12:13
Iohannis şi Ponta, la ceremonia de la MApN. Ce avertisment a transmis şeful statului Guvernului

La ceremonie au participat ministrul Apărării, Mircea Duşa, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, şeful SRI, George Maior şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Înainte de ceremonie, preşedintele Klaus Iohannis a primit onorul gărzii de onoare. 

În discursul susţinut în timpul ceremoniei, Klaus Iohannis a pledat pentru indentificarea de resurse suplimentare pentru finanţarea Armatei şi a avertizat că nu va accepta ca, în viitor, Guvernul să nu respecte finanţarea asumată pentru Armată.

„Transformările recente ale contextului geopolitic şi evoluţiile dinamice de securitate din vecinătatea ţării nostre subliniază fragilitatea sistemului regional de securitate şi reconfirmă nevoia de consolidare a sistemului naţional de apărare. Instituţia militară trebuie consolidată pentru a elimina deficienţele care pot genera vulnerabilităţi în sistemul de apărare, dar şi pentru a ne menţine credibilitatea în angajamentele pe care ni le-am asumat.

Klaus Iohannis, la CSM: Nu vă lăsați INTIMIDAŢI, nu vă lăsați PRADĂ influențelor politice sau amenințărilor!

Una dintre priorităţile mandatului meu este găsirea soluţiilor pentru creşterea bugetului Apărării. Voi declanşa consultări cu partidele parlamentare pentru încheierea unui acord politic cu scopul asigurării în 2017 a unui prag minimal de 2% din PIB pentru apărare. Propun tuturor factorilor politici, atât de la guvernare cât şi din opoziţie, să-şi asume clar menţinerea acestui minim obiectiv pentru cel puţin 10 ani astfel încât să putem asigura predictibilitatea cheltuielilor militare.

Împreună cu ceilalţi factori de decizie, voi face tot posibilul pentru găsirea soluţiilor realiste, care să permită finanţarea corectă a sistemului militar. Nu voi accepta ca, în viitor, Guvernul, indiferent de cine îl conduce, să nu respecte finanţarea asumată pentru Armată”, a declarat Klaus Iohannis. 

Şeful statului a arătat că „România trebuie fie un generator de securitate naţională, nu doar un beneficiar al sistemului de alianţe”. 

„Sunt adeptul principiului consecvenţei. Apartenenţa ţării noastre la NATO şi UE este definitorie, iar continuitatea şi predictibilitatea în relaţia cu aceste organisme şi cu partenerii strategici sunt esenţiale. Parteneriatul cu SUA are o însemnătate deosebită din punct de vedere militar şi sper ca el să poată fi dus mai departe cu o îmbunătăţire semnitificativă a relaţiei pe latura economică, nu doar de dragul beneficiilor şi bunăstării economice, ci pentru că bunăstarea economică generează securitate”, a conchis Iohannis.

Victor Ponta, de acord cu Klaus Iohannis: Voi sprijini propunerile preşedintelui

La rândul său, premeirul Victor Ponta l-a felicitat pe noul şef al Statului Major, dezvăluind că Nicolae-Ionel Ciucă i-a fost „destul de aproape la Kandahar, când s-a dat alarma”.

Totodată, Ponta s-a declarat de acord cu ideea avansată de Klaus Iohannis a unei finanţări adecvate a Apărării.

Este o idee extrem de corectă, mă bucur că şi dl Iohannis face din această o prioritate absolută şi cred este o obligaţie să înţelegem că securitatea nu se realizează pe gratis şi că avem parteneri importanţi. (…) Principala responsabilitate ne aparţine  şi asumarea sa ca un obiectiv transpartinic şi transpolitic este un lucru de o importanţă capitală„, a spus Ponta. 

Nicolae-Ionel Ciucă a fost numit, în decembrie, prin decret prezidenţial, noul şef al Statului Major General al Armatei.

Supranumit „Generalul deşertului”, Nicolae-Ionel Ciucă a condus Batalionul 26 infanterie cu care a participat la misiuni de luptă în Afganistan şi Irak, între anii 2002 – 2004.

DailyBusiness
România trece la rovinieta după kilometri parcurși. Plata devine automatizată
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat primul 11 al FCSB cu Aberdeen. Revine Radunovic! Unde sunt singurele semne de întrebare. Exclusiv
Capital.ro
Tragedie în România. Un mare sportiv s-a stins în accident: Viaţa lui nu a mai putut fi salvată
Playtech.ro
Prioritate pe Drum Național – regula care încurcă șoferii. Ce trebuie să știi în 2025
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
Doliu în lumea sportului! Pilotul de raliuri Dan Bodea a murit în urma unui accident, în timpul autocrossului de la Campulung: „Amintirea ta va rămâne mereu vie”
Evz.ro
România, de la caniculă la vijelii și grindină. Alertă de vreme severă pentru mai multe județe
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
A murit Terence Stamp, care l-a jucat pe Generalul Zod în „Superman”! Actorul s-a stins la 87 de ani
Cancan.ro
Cauza morții Ralucăi Pânzaru, tânăra de 28 de ani găsită fără suflare într-un apartament din Iași. NU s-a sinucis!
iamsport.ro
A refuzat să-i mai vorbească timp de 6 luni după `Pizzagate`. Dezvăluirea făcută la BBC
MediaFlux
Carduri cu 500 de lei pentru rechizite. Ministrul Dragoș Pîslaru: ”Trebuie cheltuiți până pe 31 august”
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Ce decizie au luat Vladimir Putin și Donald Trump după întâlnirea din Alaska