ATENTAT TERORIST la PARIS: Un „11 SEPTEMBRIE” împotriva PRESEI

Editorul-şef al publicaţiei Charb et Tignous, din 1996, Mourad Boudjellal, care a fost şi director al Soleil Productions, a comparat atentatul terorist de miercuri, de la Paris, cu un "11 Septembrie al presei", scrie Le Figaro.
Sânziana Stancu
07 ian. 2015, 22:01
ATENTAT TERORIST la PARIS: Un

Jurnalistul Mourad Boudjellal s-a declarat „distrus” după atentatul terorist asupra membrilor redacţiei săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, în urma căruia 12 persoane, între care cinci jurnalişti, au fost „EXECUTAŢI” de un comando terorist, de trei oameni, doi dintre ei având origine algeriană, simpatizant al Al-Qaida.

„Îi cunoşteam bine şi pe Cabu, şi pe Wolinski (doi dintre jurnaliştii ucişi în atentat)”, a spus Boudjellal. „Cabu era „cel mai bun om pe care l-am cunoscut. Wolinski era o mare figură. Ei (teroriştii) au îndrăznit să tragă în două vlăstare ale culturii franceze! În ceea ce-l privea pe Charb, el nu a dat niciun pas înapoi, niciodată, pentru că avea o mare consideraţie pentru libertatea de expresie”, a mai spus Boujellal.

„Nu am cuvinte să îmi exprim tristeţea. Astăzi a fost un 11 Septembrie al presei. Nimic nu va mai fi ca înainte!…”, a spus cu vădită tristeţe jurnalistul.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„Gigi Becali a pus 30.000 euro pe 17 la casino! A cumpărat Steaua de la Viorel Păunescu cu bani împrumutați!”
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două evenimente rutiere grave pe DN1, în județul Prahova. Un bărbat a fost găsit în stop cardiorespirator
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT