Trenurile de călători, ÎNTÂRZIERI din cauza gerului. Au fost CELE MAI SCĂZUTE temperaturi din ultimii ani

Gerul artictic a pus stăpânire pe România. La Întorsura Buzăului s-au înregistrat -34 de grade Celsius, iar în Capitală au fost -20 de grade. Temperaturile sunt cu 15 grade mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă. Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de temperaturi scăzute
Roxana Gagiu
08 ian. 2015, 08:31
Trenurile de călători, ÎNTÂRZIERI din cauza gerului. Au fost CELE MAI SCĂZUTE temperaturi din ultimii ani

Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, luni, o informare meteo de ger și intensificări ale vântului, care a intrat în vigoare din data de 6 ianuarie și va expira vineri, 9 ianuarie, la ora 10,00. Joi dimineaţă, temperaturile au scăzut dramatic, în Bucureşti fiind minus 19 grade la staţia Băneasa.

Circulaţia trenurilor pe întreaga reţea feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivel naţional, garniturile pot ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 30 şi 60 de minute.

CFR anunţă că pe reţeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă din cauza cauza condiţiilor meteo, personalul feroviar verifică componentele infrastructurii (şine, macazuri, linii de contact) în staţii şi în linie curentă, astfel încât să se intervină şi să se remedieze orice posibilă defecţiune tehnică.

Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre circulaţia trenurilor aflate în grafic, precum şi prin intervenţia cu personal specializat, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pe toate rutele de cale ferată.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA recomandă călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească (link situație actualizată: http://cci.cfr.ro/mt/default.asp).

Numerele de telefon de la stațiile CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Info Utile/Informații Telefonice.

De asemenea, pasagerii care doresc să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor pentru parcursul neefectuat.

GERUL a făcut prima victimă. O femeie a fost găsită îngheţată

Zeci de persoane fără adăpost au fost descoperite miercuri-noapte dormind în canale sau pur şi simplu sub cerul liber, la minus 15 grade, în Suceava. Poliţiştii locali le-au dat un ceai cald şi i-au dus într-un centru de noapte.

Şi la Ploieşti, ambulanţele au transportat în continuu persoanele fără adăpost.

Centrul de noapte, care are 50 de locuri, a devenit neîncăpător. Peste 20 de oameni nu au mai avut locuri în pat şi au dormit pe saltele întinse pe holuri sau chiar pe scaune.

Gerul cumplit a făcut şi o victimă. O femeie de 92 de ani din Gura Humorului a fost găsită aproape îngheţată în casă, ea a ajuns la spital cu o temperatură a corpului de numai 29 de grade. Femeia locuia singură, a căzut şi şi-a rupt o mână. Nu a mai putut nici să se ridice, dar nici să sune după ajutor.

Potrivit ANM, spre sfârșitul acestei săptămâni vremea se va încălzi, însă vor apărea, din nou, depunerile de polei.

„Pentru următoarea perioadă, și vorbim despre următoarea săptămână, estimăm o încălzire semnificativă a vremii, astfel încât în week-end să ajungem la valori exclusiv pozitive pe timpul zilei. Vestea este bună, dar ar trebui nuanțată, pentru că această încălzire a vremii presupune pătrunderea peste țara noastră a unei mase de aer cald și umed. Această umezeală va duce la apariția precipitațiilor sub formă lichidă. În acest context vor apărea, foarte probabil, depunerile de polei, așa cum s-a întâmplat și zilele trecute”, a spus Gabriela Băncilă.

GER ARCTIC în mai multe zone din ţară. A fost CEA MAI GEROASĂ DIMINEAŢĂ de SF. Ion din ultimii 50 de ani

HARTA TEMPERATURILOR RESIMŢITE

 HARTA STRATULUI DE ZĂPADĂ

PROGNOZA METEO. Joi, temperaturile mai cresc puţin, -12 grade vor fi la amiază în Transilvania, şi chiar -1 în sud-vestul ţării, dar dimineaţa tot geroasă rămâne, ca şi noaptea următoare, când din nou minimele scad sub -20 de grade în depresiuni. Dar ziua va fi destul de plăcută ca aspect, cu mult soare şi fără vânt agitat. Cât despre precipitaţii, apar abia după căderea nopţii, ninsori în nord şi centru şi mixte favorizând poleiul în sud-vest.

VREMEA IN BUCURESTI. Ziua de joi rămâne vreme deosebit de rece, maxima zilei abia atinge -8…-6 grade, noaptea vor fi din nou temperaturi sub limita gerului, dar măcar ne vom bucura de soare întreaga zi şi nici vântul nu va avea vreo răbufnire nervoasă şi rămâne calm.

PROGNOZA METEO. Vineri va fi ger în sudul, estul şi centrul ţării, apoi temperaturile cresc şi se apropie de normele perioadei, -5 grade vor fi în câteva localităţi din centrul şi sud-estul ţării, în timp ce în regiunile sudice se ating chiar şi 7 grade la amiază. Însă nu va fi o zi frumoasă ca aspect, norii acoperă cerul în mare parte din ţară, predomină ninsorile în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zona de munte, iar în rest vor fi precipitaţii mixte, favorizând depuneri de polei, la început în vestul ţării, iar noaptea şi în est şi sud-est. Mai mult, şi vântul se intensifică în majoritatea regiunilor, iar la munte suflă puternic, viscolind sau spulberând zăpada. Dar noaptea termometrele nu vor mai indica temperaturi sub limita gerului, încălzirea anunţată pentru weekend se resimte deja.

VREMEA IN BUCURESTI. Vineri, temperaturile mai cresc, -2…-1 grad vor indica termometrele la amiază, iar în noaptea următoare abia dacă mai pierd 1 grad, căci cerul se anunţă acoperit de nori şi trecător aşteptăm precipitaţii mixte şi polei, iar vântul suflă şi el destul de sprinten.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, încălzirea continuă şi la amiază vremea devine chiar uşor mai caldă decât ar trebui în această perioadă din an, maximele trec de limita îngheţului şi la amiază vor fi între 0 grade în depresiuni şi 8 grade în sud-estul ţării. În jumătatea de vest a ţării, norii stau adunaţi şi lasă precipitaţii, mai ales ploi, iar în rest mai răzbate şi soarele şi numai izolat plouă puţin şi slab. La munte sunt şi lapoviţe sau ninsori, pe alocuri se depune polei, iar vântul suflă tare pe creste, dar are şi în sud câteva rafale mai puternice.

VREMEA IN BUCURESTI. Sâmbătă, la prânz vor fi 6…7 grade în termometre, cu nori, dar şi puţin soare şi doar în primele ore sunt condiţii pentru precipitaţii slabe, ploaie sau lapoviţă.

PROGNOZA METEO. Duminică, încălzirea vremii continuă, mai ales în sudul şi sud-estul ţării, iar vremea devine caldă pentru această perioadă în întreaga ţară, cu maxime la amiază între 2 şi 13 grade. Dar norii se adună tot mai mulţi şi spre seară şi în noaptea următoare precipitaţiile, în extindere dinspre vest – nord-vest, cuprind toate regiunile. Predomină ploile, iar vântul se intensifică şi el în cea mai mare parte a ţării. Iar în primele zile din săptămâna ce urmează precipitaţiile sunt în continuare prezente la nivel local, iar temperaturile scad puţin luni – marţi, apoi cresc din nou, deci nu se mai anunţă vreo răcire serioasă care să aducă din nou ger în ţara noastră.

DailyBusiness
Locuri de muncă pentru români în Europa în această vară. Ce posturi sunt disponibile
Spynews
Orașul italian care a fost numit cea mai subestimată destinație de lux din Europa. Este cunoscut drept "noua Toscana"
Bzi.ro
Andreea Esca, apariție incendiară în costum de baie, la 52 de ani! „Ne place la mare, la soare!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Lună Nouă în zodia Rac pe 25 iunie 2025. Previziuni neașteptate făcute de Camelia Pătrășcanu
Capital.ro
Cea mai fericită zi pentru Elena Udrea. Vestea dată chiar de avocatul său. Când va fi eliberată
Playtech.ro
Noua destinație ieftină unde marea e limpede ca-n Grecia. Românii se înghesuie în 2025
DailyBusiness
Taxa pe BOALĂ revine! Guvernul îi obligă pe români să plătească CASS pe anumite concedii medicale
Adevarul
Cât de mare e pericolul unor atentate teroriste în România după ce a izbucnit războiul SUA - Iran. Expert: „Riscul e acum peste tot”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum va fi vremea în acest weekend la munte și la mare, în România. Prognoza completă
Spynews
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Anunțul făcut de Institutul Clinic Fundeni: “Pacientul este ...“
Evz.ro
Schimbare revoluționară la pașapoarte. Ce va conține noul document
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
kanald.ro
Cod galben de caniculă în 34 de județe și București. Temperaturile maxime vor ajunge la 38 de grade Celsius
Cancan.ro
Ilie Bolojan a început concedierile! Noul Guvern se pregătește să dea afară bugetari - Numărul colosal al persoanelor vizate este
Playsport.ro
TAXA obligatorie de circulație, de la 1 iulie : până la 5.000 de lei pentru șoferi. Schimbarea care lovește...
Capital.ro
Taxă majorată cu până la 80%. Șoferii din Români sunt obligați să plătească. Se aplică amendă dacă circuli fără să achiți
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
stirilekanald.ro
Tentativă de asasinat asupra lui Volodimir Zelenski. Serviciile de informații spun că atacul a fost dejucat
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au iesit acum la iveala, sunt surprinzatoare!
MediaFlux
Vacanțe în pericol: Hepatita A face ravagii în destinații preferate de români. Peste 2.000 de cazuri și 9 morți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Revoluție în primării: Viceprimarii din comunele mici ar putea dispărea! Cseke Attila anunță restructurări și tăieri de sporuri