Presa internaţională, în doliu: Reacţii în mass media după atentatul de la revista Charlie Hebdo

Şocul resimţit după sângerosul atentat împotriva săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo transpare joi în presa internaţională. Multe dintre publicaţii prezintă un fond negru şi îşi afirmă solidaritatea faţă de lupta împotriva libertăţii presei.
Alina Costache
08 ian. 2015, 08:40
Presa internaţională, în doliu: Reacţii în mass media după atentatul de la revista Charlie Hebdo

Presa britanică şi-a exprimat joi sprijinul față de presa franceză după atentatul mortal contra revistei Charlie Hebdo și îi cere să nu-și abandoneze celebrul spirit de provocare, notează AFP, potrivit Agerpres.

Ziarele britanice susțin însă ca răspunsul la acest atentat islamist să fie măsurat, de teama creșterii islamofobiei și extremei-drepte.

The Daily Mail și Daily Telegraph titrează ambele „Războiul împotriva libertății”, cu o fotografie de la atentat ce arată doi atacatori îndreptându-și armele contra unui polițist zăcând pe caldarâm.

De asemenea, The Times titrează un „Atac împotriva libertății” și Guardian „Asalt împotriva democrației”.

The Guardian apără revista controversată, care i-a lovit pe mulți musulmani publicând caricaturi cu profetul Mahomed, estimând că există ceva „tipic francez în forma de agresivitate cu care Charlie Hebdo se delecta”.

The Guardian notează în editorialul său că jurnaliștii de la Charlie Hebdo, care au făcut mereu haz de creștinism, „nu au văzut niciodată un motiv special să demonstreze mai multă considerație față de alte religii”.

Financial Times s-a arătat la început critic față de Charlie Hebdo într-un articol al redactorului său șef pentru Europa Tony Barber, care a considerat „stupidă” și „fără sens” atitudinea provocatoare arătată de Charlie Hebdo față de musulmani, amintește AFP.

Dar, în editorialul său, ziarul insistă asupra faptului că jurnaliștii trebuie să fie în măsură să-și exprime opiniile, indiferent cine ar fi cei care ar putea fi ofensați.

„Charlie Hebdo este o publicație foarte diferită de a noastră, dar curajul jurnaliștilor — și dreptul lor de a publica — nu poate fi pus la îndoială. O presă liberă nu servește la nimic dacă actorii ei nu se simt liberi să vorbească”, adaugă Financial Times.

The Times apără de asemenea dreptul de a-i critica pe islamiști, „tocmai din cauza amenințărilor lor nerezonabile și revendicărilor înșelătoare ale unui statut special”.

„Suntem cu toții acum Charlie”, scrie ziarul.

The Daily Telegraph evocă în editorialul său riscul repercusiunilor atentatului. El citează în acest context noua carte a scriitorului francez Michel Houellebecq, în care un musulman devine președinte și introduce sharia în Franța.

„O astfel de paranoia ar fi ușor alimentată de crimele de la Paris. Trebuie să rezistăm, altfel teroriștii au câștigat într-adevăr”, scrie ziarul.

Brutalul atentat terorist din Paris „a zguduit întreaga țară”. Dar francezii au reacționat cu o „determinare de invidiat” în ceea ce privește apărarea libertății lor, se arată în The New York Times.

Cotidianul Les Echos lansează un apel pentru a se acționa ‘în fața barbariei’ și publică ultima caricatură a lui Charb.

‘Barbarie’, titrează pe fond negru și ziarul distribuit gratuit 20 Minutes.

În Belgia, ziarele economice L’Echo și De Tijd titrează, de asemenea, pe prima pagină și tot pe fond negru ‘Eu sunt Charlie’, în timp ce editorialistul de la La Libre Belgique, Francis Van de Woestyne, scrie că atacul de la Charlie Hebdo ‘este, prin impactul și violența sa, la fel de grav ca cel comis la New York, la 11 septembrie 2001’.

În Germania, cotidianul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) scrie că ‘atacul împotriva ziariștilor de la Charlie Hebdo vizează inima democrației — libertatea presei’, ziarul apreciind că, în lupta împotriva terorismului, ‘nu trebuie să se cedeze’. ‘Nu trebuie să ne lăsăm reduși la tăcere după masacrul comis la Charlie Hebdo’, consideră la rândul său Tagespiegel.

Săptămânalul portughez Expresso scrie că ‘Europa nu se teme’, subliniind că mii de europeni au coborât în stradă ‘pentru libertatea de expresie, împotriva barbariei terorismului’.

În Spania, într-un editorial publicat pe site-ul postului de radio Cadena Ser, autorul consideră că ‘desenele (publicate de Charlie Hebdo) nu sunt vinovate cu nimic, și nici glumele, și nici ultima carte (a scriitorului francez Michel) Houellebecq care prezice o Franță islamizată în 2022’. ‘Soluția nu este de a mutila libertățile, ci de a combate fanatismul, ura irațională, obscurantismul și ignoranța’, se mai arată în editorial.

Organizația pentru apărarea libertății presei, cu sediul în Franța, Reporteri fără Frontiere, a difuzat miercuri un comunicat, citat de AFP, în care face un ‘apel internațional către toți directorii media pentru ca ei să publice începând de joi caricaturi ale săptămânalului îndoliat’. ‘Libertatea de informație nu va dispărea în fața barbariei și nu va ceda șantajului în fața celor care atacă democrația și valorile noastre republicane’, subliniază organizația în comunicatul său.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT