Alina Gorghiu, avertisment: PNL va da un Guvern mai repede decât crede Ponta

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri că liberalii vor da un Guvern mai repede decât îşi imaginează premierul Victor Ponta, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 ian. 2015, 13:08
Alina Gorghiu, avertisment: PNL va da un Guvern mai repede decât crede Ponta

Gorghiu l-a criticat pe Victor Ponta, susţinând că încearcă să transforme comunicarea cu preşedintele Klaus Iohannis dintr-un exerciţiu de democraţie reală într-o campanie de imagine.

„Vorbim de un PSD lipsit de legitimitate şi credibilitate, care face un lucru, zic eu, deranjant, dar străveziu, anume că încearcă acum să-şi schimbe strategia de imagine sau strategia de comunicare publică, vedeţi un Victor Ponta pios chiar la anumite apariţii, dar cred că în realitate nu s-a schimbat nimic din structura PSD”, a declarat Gorghiu.

Ea a arătat că PNL se află într-un moment foarte bun, în contextul în care a dat preşedintele şi realizează o fuziune de anvergură cu PDL.

„PNL are obligaţia să dea guvernul. Îi auzeam pe mulţi comentatori că preşedintele Iohannis va face în aşa fel încât să-l schimbe pe Ponta de la Guvern. Nu, PNL are obligaţia să-i dea preşedintelui Iohannis un partener la Palatul Victoria care să colaboreze instituţional cu Preşedinţia României, cu tot ce înseamnă instituţii din România, astfel încât să putem asigura un mers normal şi o strategie de construcţie. (…) PNL este absolut determinat să ajungă la guvernare, să vină cu proiecte de anvergură, cu oameni care sunt credibili, specializaţi pe domeniile pe care o să fie miniştri, nişte oameni care nu au în spate controverse şi care o să poată să implementeze cam tot ce are electoratul pe agendă”, a spus liderul PNL.

Ea susţinut că nu vede cu ochi răi comunicarea între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta, însă a afirmat că prim-ministrul încearcă să transforme un exerciţiu de democraţie reală într-o campanie de imagine.

„Situaţia din PSD în momentul acesta este ca un castel de nisip care la primul val mic se dărâmă. PSD în momentul acesta este lipsit de credibilitate, Victor Ponta nu face altceva decât să se ţină cu dinţii de scaunul de la Palatul Victoria. (…) Din comunicarea aceasta instituţională pe care încearcă să o stabilească Preşedinţia României cu Guvernul României, Victor Ponta încearcă să-şi tragă puncte, ceea ce este cât se poate de urât, cât de disperat să fii să rămâi la guvernare sau la conducerea PSD încât să transformi un exerciţiu de democraţiei reală în campanie de imagine”, a explicat Alina Gorghiu, adăugând că Ponta dezvoltă „obsesia” pentru păstrarea puterii.

Liderul PNL a afirmat că liberalii vor da un Guvern mai repede decât îşi imaginează Victor Ponta.

Alina Gorghiu a precizat că nu este naivă să creadă că procedura privind alegerile anticipate va fi dusă la bun sfârşit, arătând, în context, că singura modalitate de a da un Guvern jos este moţiunea de cenzură. Ea a indicat că PNL va depune moţiunea de cenzură după prezentarea programului de guvernare, care va avea loc la 28 februarie.

Ea a spus că moţiunea de cenzură va putea să treacă doar prin discuţii cu celelalte partide parlamentare, subliniind că PNL nu va accepta traseişti.

„Eu vă garantez că nu există absolut nimeni din conducerea PNL care să fi pus problema aducerii parlamentarilor din diversele partidele aflate în Parlament în PNL pentru a vota moţiunea de cenzură”, a arătat liderul PNL.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Surpriză! Cine joacă în locul lui Adi Rus, marele absent al Craiovei în finala cu Universitatea Cluj. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE: ÎCCJ amână decizia în dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra. Judecătorii se pronunță pe 4 iunie
Playtech.ro
O nouă lovitură pentru românii cu rate și economii în lei. Erste avertizează: inflația explodează, recesiunea continuă
Adevarul
Avocatul Poporului contestă la CCR ordonanța de urgență adoptată după moțiune și acuză Guvernul de sfidare a Parlamentului
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! DSP a venit în control
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind cursul valutar! La cât a ajuns moneda euro
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi