Uniunea Europeană adoptă o STRATEGIE NOUĂ în relaţiile cu Rusia

Elaborarea unei noi strategii în relația cu Rusia va deveni unul dintre subiectele-cheie în timpul reuniunii UE la nivel de miniștri de externe, programate pentru 19 ianuarie.
Filip Stan
12 ian. 2015, 09:23
Uniunea Europeană adoptă o STRATEGIE NOUĂ în relaţiile cu Rusia

Din structurile UE, majoritatea membrilor comunității se pronunță pentru depășirea confruntării cu Rusia, însă căile pentru depășirea crizei sunt văzute diferit în UE. Tabăra mai prietenoasă față de Moscova se pronunță pentru o apropiere de Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), în timp ce tabăra mai precaută — pentru o ‘cooperare restrânsă în domenii de interes reciproc’, susține sursa citată. Alegerea finală ar putea depinde de evoluția situației din Ucraina.

Luni, șeful diplomației letone Edgars Rinkevics va efectua o vizită la Moscova, pentru consultări cu omologul său rus Serghei Lavrov. Vizita lui Rinkevics are o importanță specială, deoarece de la 1 ianuarie Letonia a preluat președinția Consiliului UE. Se așteaptă ca o atenție sporită să fie acordată crizei din relațiile dintre Rusia și UE, scrie Kommersant, citat de Agerpres.

Același subiect va fi unul-cheie și în timpul reuniunii ministeriale programate pentru 19 ianuarie, la Bruxelles, la finalul căreia miniștrii europeni speră să elaboreze o nouă strategie în relația cu Rusia.

De altfel, elaborarea unei strategii comune nu va fi un lucru ușor. Potrivit unor surse de informație ale Kommersant, în cadrul UE s-au format două tabere, ale căror opinii în ceea ce privește relația cu Moscova diferă substanțial. Prima tabără este de părere că tensiunile și neîncrederea pot fi depășite prin stabilirea unor legături instituționale între UE și UEE, ce și-a început activitatea la 1 ianuarie și din care fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan și Armenia.

Între UE şi UEE

Primul care a vorbit despre o apropiere de UEE ca despre o cale de detensionare a situației din Ucraina și de modificare a tendinței negative în relațiile cu Moscova a fost, la sfârșitul anului trecut, ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Potrivit Kommersant, poziția Germaniei este susținută de Franța, Italia, Spania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Grecia și o serie de alte țări.

Din a doua tabără fac parte, potrivit cotidianului rus, republicile baltice, Polonia, Marea Britanie și alți câțiva membri ai UE, care tratează cu precauție acțiunile Moscovei și consideră apropierea de UEE una contraproductivă în această etapă. ‘Aceste țări sunt de părere că restabilirea încrederii trebuie să se facă pe calea consolidării cooperării practice în domenii de interes reciproc: de exemplu, în domeniul luptei împotriva terorismului și traficului de droguri’, a explicat o sursă europeană a Kommersant, citată de Agerpres.

Dacă la finalul reuniunii din 19 ianuarie vor fi formulate propuneri concrete și summitul UE le va aproba la 12 februarie, șefa diplomației europene Federica Mogherini le va aduce la cunoștința Moscovei. Potrivit cotidianului Kommersant, o vizită a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate este programată să aibă loc în februarie, potrivit Agerpres.

Alegerea uneia sau alteia dintre cele două strategii ale UE în relația cu Moscova, la fel ca și soarta sancțiunilor adoptate împotriva Rusiei, vor depinde în mare măsură de evoluția situației din sud-estul Ucrainei.

Săptămâna aceasta, părțile vor face o nouă încercare de reglementare a crizei. Pentru a se întâlni cu Edgars Rinkevics, Lavrov s-a întors duminică seara de la Paris, unde a participat la marșul de solidaritate cu victimele recentelor atentate teroriste din Franța, iar în după-amiaza zilei de luni ministrul de externe al Rusiei va pleca din nou în Europa, de data aceasta la Berlin, unde vor începe consultări în ‘formatul Normandia’ (Ucraina, Rusia, Germania, Franța).
 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Iosif Rotariu, revoltat că riscă să rămână fără indemnizația de merit pentru Supercupa Europei: „E dureros! Am jucat și o finală de Cupa Campionilor, am fost la Mondialul din ’90”
Capital.ro
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Lista celor 11 miniștri și condițiile puse de social-democrați
Playtech.ro
Până când poți plăti rovinieta dacă ai circulat deja fără ea. Regula aplicată din octombrie
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT