CONGRESUL PSD nu mai are loc în martie. PENALII, vizaţi de modificarea Statutului partidului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că în luna martie nu va mai fi convocat Congresul, aşa cum s-a anunţat iniţial, ci doar Consiliul Naţional. Pe de altă parte, Ponta a anunţat că Statutul partidului va fi modificat, la Consiliul Naţional, printre amendamente numărându-se stipularea unor incompatibilităţi între calitatea de membru PSD şi implicarea în dosare penale, precum şi separarea funcţiilor politice de cele administrative.
Filip Stan
12 ian. 2015, 11:10
CONGRESUL PSD nu mai are loc în martie. PENALII, vizaţi de modificarea Statutului partidului

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni, calendarul acţiunilor politice din primul trimestru al anului 2015, punctul culminant al acestora fiind Consiliul Naţional din 20-21 martie, în care vor fi operate modificări ale Statutului. 

Potrivit lui Victor Ponta, pe 30-31 ianuarie va avea loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional şi, concomitent, şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD, reuniuni în care vor fi discutate agenda parlamentară pentru viitoare sesiune şi agenda politică a partidului pentru 2015.

La începutul lunii martie, va fi convocat Liga Aleşilor Locali ai PSD, succedată în aceeaşi lună de Consiliul Naţional al PSD pe 20-21 martie.

„Consiliul Naţional va dezbate agenda politică a PSD – Agenda 2019 – pentru că PSD are nevoie de o agendă politică pentru un ciclu electoral, va dezbate modificările Statutului PSD privind incompatibilităţile între funcţiile politice şi cele administrative, situaţia politică a celor aflaţi în diverse stadii ale proceselor penale, precum şi alegerea noului preşedinte al Cosiliului Naţional”, a declarat Ponta.

„Voi propune prevederea in statut a consecintelor pe care oricare membru, inclusiv cei cu functii de conducere, le pot suferi in urma implicarii la diferite stadii ale unor procese civile sau penale. Adica sa nu mai decidem prin sedinte ci sa trecem foarte clar in statut ce se intampla cu o persoana, cu functia sa politica, administrativa si calitatea sa de membru de partid, in functie de stadiul procesului, daca e vorba de urmarire penala, arestare preventiva sau alte masuri preventive, daca e vorba de trimitere in judecata sau de condamanare. Sunt diverse stadii si trebuie sa avem niste efecte statutare directe”, a adăugat Victor Ponta.

Liderul PSD a arătat că nu vrae să ajungă ca cei de la PNL care „se roaga de un senator” să plece din partid (n.red. Tudor Chiuariu).

„Eu nu vreau sa ne mai rugam de un senator sau de un deputat sa isi dea demisia. Vrem sa avem in statut. Ai fost arestat preventiv, condamnat, trimis in judecata, care sunt consecintele, referitoare lafunctiile politice, nu ne referim la functiile politice, ca nu poti sa dai afara un senator, un deputat, poti sa il dai afara din partid”, a mai spus Ponta.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, Congresul nu va mai fi convocat în luna martie, aşa cum s-a anunţat iniţial, Ponta a precizat că, potrivit statutului, Consiliul Naţional este forul care va convoca Congresul.

De asemenea, Ponta a mai spus, răspunzând unei întrebări, că analiza referitoare la eşecul PSD din alegerile prezidenţiale va fi făcută în toate reuniuniel forurilor partidului care urmează a fi convocate.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte