OSCAR 2015. Care sunt FAVORIŢII din acest an

OSCAR 2015. Speculaţiile abundă în presa americană, cu doar câteva ore înainte de anunţarea, joi, a nominalizărilor la premiile Oscar.
Alina Costache
15 ian. 2015, 11:47
OSCAR 2015. Care sunt FAVORIŢII din acest an

OSCAR 2015. Ceremonia de anunţare a nominalizărilor va debuta la ora locală 05.30 (13.30 GMT), la Samuel Goldwyn Theatre din Beverly Hills, cinematograful administrat de Academia de film americană, instituţia care decernează prestigioasele statuete, scrie Mediafax.ro.

Goldderby.com, un site specializat în previziuni referitoare la nominalizări şi câştigători în sezonul premiilor de la Hollywood, consideră că filmul „Boyhood”, unic în felul său, întrucât a fost turnat pe parcursul a 12 ani, cu aceiaşi actori, este marele favorit din acest an.

Acest lungmetraj emoţionant despre un băieţel care se maturizează şi devine bărbat, interpretat de Ellar Coltrane, a fost desemnat deja câştigător la categoria „cel mai bun film-dramă” la gala Globurilor de Aur, desfăşurată în noaptea de duminică spre luni. Richard Linklater a fost desemnat „cel mai bun regizor”, iar Patricia Arquette a câştigat Globul de Aur la categoria „cea mai bună actriţă într-un rol secundar”.

Potrivit clasamentului întocmit de acelaşi site specializat, „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman”, de Alejandro Gonzalez Inarritu, se află la mică distanţă, pe locul al doilea. Cele două filme au dominat nominalizările la premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG), Sindicatul producătorilor americani (PGA) şi Sindicatul regizorilor americani (DGA), considerate indicatoare fiabile, întrucât mulţi dintre membrii acestor asociaţii se regăsesc pe lista celor 6.000 de profesionişti din industria cinematografică americană care votează pentru Oscaruri.

„Hotel Grand Budapest/ The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson, care a câştigat duminică Globul de Aur la categoria „cel mai bun film-comedie/ musical”, se află şi el în plutonul favoriţilor, alături de „The Theory of Everything”, un film despre viaţa şi cariera astrofizicianului Stephen Hawking, al cărui actor principal, Eddie Redmayne, a câştigat Globul de Aur.

CITEŞTE ŞI OSCAR 2015. A fost ales prezentatorul următoarei ediţii a Premiilor Academiei Americane de film

Mulţi specialişti pariază şi pe „The Imitation Game. Jocul codurilor/ The Imitation Game”, un alt film biografic despre un alt cercetător de geniu britanic, matematicianul Alan Turing, care a descifrat sistemul de codare a mesajelor folosit de trupele naziste în Al Doilea Război Mondial, dar şi pe „Selma”, un film ce prezintă lupta dusă de Martin Luther King pentru ca dreptul la vot să fie acordat tuturor cetăţenilor americani.

Lungmetrajele „Whiplash”, un film despre un toboşar care debutează în jazz şi profesorul său tiranic, jucat de J. K. Simmons (premiat cu un Glob de Aur pentru prestaţia sa), „Fata dispărută/ Gone Girl”, de David Fincher, „American Sniper”, de Clint Eastwood, şi „Foxcatcher”, cu Steve Carell şi Mark Ruffalo, au la rândul lor şanse bune pentru a se regăsi printre peliculele nominalizate.

În privinţa actorilor, Michael Keaton, protagonistul din „Birdman”, este unul dintre favoriţi, alături de Eddie Redmayne, actorul principal din „The Theory of Everything”. În ceea ce le priveşte pe actriţe, Julianne Moore, nominalizată deja de patru ori la Oscar, ar putea câştiga în sfârşit acest trofeu pentru rolul din „Still Allice”. La rândul ei, Reese Whiterspoon ar putea câştiga o nouă statuetă pentru rolul din „Wild”, după Oscarul câştigat în urmă cu nouă ani pentru filmul „Walk the Line – Povestea lui Johnny Cash”.

Potrivit Goldderby.com, actriţa franceză Marion Cotillard, deja premiată cu Oscar în 2008, pentru rolul din „La Vie en Rose”, are încă o mică şansă de a se regăsi în rândul celor mai bune cinci actriţe, graţie evoluţiei sale din filmul „Deux jours une nuit” al fraţilor Luc şi Jean-Pierre Dardenne.

Meryl Streep, care a câştigat deja trei Oscaruri şi deţine recordul de 18 nominalizări, ar putea să îşi completeze panoplia de trofee cu încă un premiu în acest an, pentru performanţa sa din comedia muzicală fantastică „În inima pădurii/ Into the Woods”, produsă de studiourile Disney.

În privinţa filmelor de animaţie, producţiile franceze „Jack et la mécanique du coeur” şi „Minuscule: la vallée des fourmis perdues” au şanse reale, însă vor avea parte de câţiva rivali de calibru, precum „Boxtroli/ The Boxtrolls”, „Cum să îţi dresezi dragonul 2/ How to Train Your Dragon 2”, „Marea aventură Lego/ The Lego Movie” şi „Cei 6 super eroi/ Big Hero 6”.

Cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor Oscar, un eveniment care va încheia sezonul trofeelor cinematografice de la Hollywood, va avea loc pe 22 februarie.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Neluțu Varga face anunțul momentului: „Săptămâna viitoare vine cea mai bună veste pentru CFR Cluj din ultimele șase luni”. Exclusiv
Capital.ro
Ce făcea Ion Iliescu la 45 de ani. Ceaușescu n-a văzut cu ochi buni pornirile sale: Nu mai văzuse nimeni așa ceva!
Playtech.ro
O nouă stațiune turistică în România: zona care promite să devină următoarea perlă a turismului românesc
Adevarul
Reducerea trupelor americane în România aprinde spiritele pe Reddit: „Ca și cum România nici nu contează”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Mercur intră în retrogradare pe 9 noiembrie. Ce semne premergătoare apar în această perioadă
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai