Corina Iacob, judecătoarea Tribunalului Bistriţa, urmărită penal în dosarul lui Ovidiu Puţura

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) efectuează acte de urmărire penală faţă de judecătoarea Tribunalului Bistriţa - Secţia civilă, Corina Iacob, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în dosarul în care a fost reţinut fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, potrivit Agerpres.
Filip Stan
21 ian. 2015, 11:14
Corina Iacob, judecătoarea Tribunalului Bistriţa, urmărită penal în dosarul lui Ovidiu Puţura

„Suspectei Corina Iacob i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, informează un comunicat al DNA.

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, în prezent director la Direcţia contencios din MJ, a fost reţinut miercuri de procurorii DNA, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Ovidiu Puţura pentru dare de mită şi trafic de influenţă.

„În noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-a promis judecătoarei Tribunalului Bistriţa Corina Iacob că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. În schimbul intervenţiei promise, Puţura i-a solicitat judecătoarei să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia suspectului era reclamant recurent”, informează un comunicat al DNA.

Potrivit DNA, în perioada 2013-2014, Ovidiu Puţura a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile.

Surse judiciare susţin că Ovidiu Puţura ar fi cerut unei judecătoare o soluţie favorabilă soţiei sale, Alina Puţura, în dosarul civil având ca obiect o revendicare imobiliară, finalizat ulterior cu admitea acţiunii acesteia şi obligarea recunoaşterii dreptului de proprietate asupra unei porţiuni de teren în suprafaţă de 916 mp.

Potrivit surselor, în noiembrie anul trecut, Ovidiu Puţura s-a întâlnit cu una dintre judecătoare în incinta restaurantului unui hotel din Bucureşti, unde au discutat despre faptul că fiul acesteia nu a promovat concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar din 22 septembrie 2014, candidatura sa fiind respinsă în urma unui incident petrecut în sala de examen, ce a contribuit la „sancţionarea disciplinară”.

În acest context, fostul secretar de stat ar fi lăsat să se înţeleagă că prin intervenţii, prin intermediul unui funcţionar cu influenţă la nivelul Comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, va face demersuri pentru ca fiul acesteia să promoveze în 2015 acest examen, prin fraudare.

DNA arată că, în schimbul promisiunilor formulate de Puţura, judecătoarea Corina Iacob s-a angajat să dea curs solicitărilor acestuia, să obţină o soluţie favorabilă soţiei sale în respectivul dosar, aflat în recurs, şi să convingă pe cel puţin una dintre colegele de complet.

Acesta a mai precizat că, urmare a influenţei exercitate de Puţura, completul a dat o soluţie favorabilă, respectiv a admis recursul Alinei Puţura şi, în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii „să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra porţiunii de teren în suprafaţă de 916 mp, Bistriţa, evidenţiat cu roşu în schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică, să-l predea în posesie şi să se abţină pe viitor de la orice acte de conturbare ori deposedare. Totodată, pârâţii au fost obligaţi să-şi ridice imobilele construcţii edificate pe terenul de mai sus”.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT