Adrian Năstase spune că ideea unui „NOU PSD” a existat şi în 2004. Ce s-a întâmplat atunci

„În mod firesc, urmăresc dezbaterile din PSD (si din afara sa). Mi-a atras atentia propunerea de creare a unui „nou PSD”. O astfel de initiativă a existat insă, in 2004, în PSD, după alegerile locale. Ceea ce mă surprinde este lipsa de memorie politică a unora dintre cei care ar fi trebuit să stie că PSD nu a apărut nici in 2010, nici in 2005″, scrie Adrian Năstase.

Fostul lider al PSD a adăugat în acest sens un fragment din volumul „Cele Două Românii” (capitolul „Proiectul „Noul PSD”), în care relata ce s-a întâmplat în 2004:

„După alegerile locale (din 2004, n.b.), PSD începuse să scadă în sondaje şi a fost necesară o intervenţie fermă pentru a opri acest derapaj. Acel moment trebuia gândit cu multă atenţie, pentru că putea fi momentul declanşării unei căderi accelerate, care ne-ar fi condus spre o înfrângere categorică. S-ar putea spune, cu superficialitate, că declinul PSD de după alegerile locale a fost cel care a contribuit decisiv şi la rezultatul alegerilor generale. Nu este adevărat. Dacă tendinţa din vară ar fi continuat, înfrângerea noastră ar fi fost dezastruoasă. Nu a fost aşa tocmai datorită acţiunilor pe care le-am luat.

Au fost numeroase abordări critice ale demersurilor politice ce au avut loc de la momentul alegerilor locale şi până la alegerile parlamentare. Patru elemente au fost puse în discuţie cu precădere:

Alte articole

Adrian Năstase, despre eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru președinție: „Poate că ne-am ferit de o direcție în care ajungeam într-o fundătură”

Crin Antonescu regretă! ”Posibil ca Adrian Năstase să fi fost o variantă mai bună”

– suspendarea activităţii Delegaţiei Permanente şi instituirea Biroului Coordonator;
– introducerea mecanismului alegerilor preliminare;
– eficienţa aşa numitelor turnee „incognito” ale Preşedintelui PSD;
– alianţa cu Partidul Umanist din România.

Alte elemente care au avut impact pozitiv, dar care au creat şi tensiuni, au fost: solicitările de demisii în teritoriu, acolo unde se înregistraseră rezultate slabe la alegerile locale, sau unde acuzaţiile de corupţie păreau a fi întemeiate; anunţarea echipei de candidaţi pentru Preşedinţie şi Guvern şi abordarea în planul guvernării a unor măsuri care să accentueze caracterul social democrat al acesteia. Atunci când această strategie a fost lansată, toată lumea era conştientă de faptul că fără un plan de urgenţă, o înfrângere drastică era inevitabilă. Deşi au existat, de la început, frustrări şi nemulţumiri, majoritatea covârşitoare a colegilor nu au propus soluţii alternative şi nu s-au opus. Pentru că, în acel moment, aveam la dispoziţie doar două căi de urmat: una era paradigma anului 1996, când continuasem la alegerile generale strategia ce se dovedise ineficientă cu ocazia localelor sau adoptarea unor inovaţii strategice, menite să semnalizeze existența unei schimbări în PSD. Abordările critice ulterioare au fost rezultatul unor analize post-factum. Iar concluziile erau contrafactuale.

Inovaţiile au fost grupate sub formula „Noul PSD”. Aceasta a fost soluţia prin care s-a reuşit inversarea tendinţelor definite de alegerile locale. Era vorba de un concept politic ataşat lansării unui proces de modernizare şi de reformare care poate că a venit prea târziu şi a fost, inevitabil, incomplet. Aceste inovaţii ne-au permis să preluăm iniţiativa la nivel mediatic. Am arătat că PSD este un partid puternic, activ, capabil să se adapteze şi să propună o imagine nouă pentru viitor. Demersurile au fost cu atât mai oportune cu cât, în acelaşi timp, Alianţa PNL-PD își redusese intensitatea activităţii politice şi a trecut printr-o criză de leadership până la preluarea conducerii de către noul său candidat la prezidenţiale.

Este cert că soluţiile propuse au avut, fiecare în parte, avantajele şi dezavantajele lor. Mi le-am asumat. Desfiinţarea Delegaţiei Permanente a fost privită ca fiind la limita Statutului. Mulţi colegi s-au dezangajat şi şi-au fixat obiective şi strategii „cu relevanţă post electorală” (am încercat o formulă elegantă). Însă a fost un semnal pozitiv privind preocuparea pentru înnoire la nivelul conducerii partidului. În acelaşi timp, a protejat leadership-ul partidului, în momentul în care, în plan intern şi internaţional, se vehicula imperativul categoric al vânării „peştilor cei mari”. Era formula folosită de Gunther Verheugen, când îmi desemnase – ca „pești mari” numele a doi miniștri.

Alegerile preliminare au perturbat raporturile şi echilibrele stabilite în organizaţii, au generat frustrări și chiar pierderea unor oameni valoroşi. Dar în acelaşi timp, ele au construit un moment de maximă vizibilitate politică şi au generat efervescenţă în partid.

Formula turneelor electorale a separat în mod accentuat campania partidului de campania prezidenţială, dar a diminuat percepţia de ruptură între PSD şi oameni. Am deschis canale de comunicare directă, nemediată de presă şi de strategiile acesteia.

Indiferent cât de întemeiate ar fi criticile pe care le-au formulat, ulterior, colegii mei, cu privire la cele patru noi elemente de strategie, a existat o realitate pe care nu o puteau nega: suprapunând aceste decizii pe curba înregistrată de PSD în sondaje rezultă că, pe ansamblu, efectele au fost pozitive şi că ele ar fi fost imposibile fără asumarea acestor decizii politice.

După alegerile locale – când rezultatele au infirmat sondajele pozitive anterioare – a fost nevoie deci de o strategie politică și de imagine care să inverseze trendurile (ceea ce s-a și întâmplat)...”