Ceasul Apocalipsei a început să ticăie: Mai sunt „trei minute” până la sfârşitul lumii

Oamenii de ştiinţă care gestionează Ceasul Apocalipsei, un barometru simbolic, spun că omenirea este mai aproape ca oricând de sfârşitul lumii, în contextul modificării climei şi al temerilor legate de armele nucleare.
Filip Stan
31 ian. 2015, 11:09
Ceasul Apocalipsei a început să ticăie: Mai sunt

Anul acesta, experţii au setat Ceasul Apocalipsei la ora 12 fără 3 minute, adică mai sunt 3 minute simbolice până la sfârşitul lumii.

Deşi la prima vedere pare să fie o glumă sau o superstiţie, Ceasul Apocalipsei este gestionat de o echipă de cercetători din Chicago, numită Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, printre care se numără 17 câştigători ai Premiului Nobel.

Semnal de alarmă privind soarta omenirii. Ceasul Apocalipsei a fost dat înainte, DEZASTRUL este aproape VIDEO

 

Conform orei setate acum, probabilitatea unei catastrofe este foarte mare.

Fiecare modificare a acului de ceas este un semnal de alarmă, de care liderii lumii ar trebui să ţină cont.

Schimbarea de neoprit a climei şi cursa înarmării nucleare, în condiţiile modernizării uriaşelor arsenale, reprezintă ameninţări indiscutabile la adresa existenţei umanităţii. Liderii lumii nu au reuşit să acţioneze cu viteza şi amploarea necesare pentru a-şi proteja cetăţenii de o posibilă catastrofă„, a declarat Kennette Benedict, directorul executiv al Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic.

Emisiile de gaze cu efect de seră au crescut cu până la 50% din anul 1990 până acum.

Schimbările climatice vor afecta milioane de oameni şi vor pune în pericol existenţa multor sisteme ecologice care se află la baza civilizaţiei.  Ameninţarea planează asupra întregii omeniri„, susţine la rândul său Richard Somerville, membru al comitetului.

Ceasul Apocalipsei a apărut în 1947 şi indica atunci şapte minute până la ora 12, după ce bombele atomice au lovit Hiroshima şi Nagasaki.

Acele ceasului sunt mutate înainte sau înapoi, până în prezent fiind făcute 19 mutări. Ultima mutare a avut loc în 2012, şi a fost determinată tot de îngrijorările legate de schimbările climatice şi armele nucleare.

Ultima dată când ceasul a indicat trei minute distanţă până la ceasul al 12-lea a fost în 1983, când relaţiile sovieto-americane erau la cel mai prost nivel. Momentul considerat cel mai periculos de membrii comitetului a fost în 1953, când bomba cu hidrogen a devenit o armă cu mult mai puternică decât orice altă armă nucleară.

Cel mai îndepărtat moment de ora fixă, reprezentat pe ceas, a fost de 17 minute, în 1991, când Războiul Rece s-a încheiat oficial, iar Rusia şi Statele Unite au început să îşi reducă arsenalele nucleare, scrie RFI.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce obsesie are Simona Halep, după retragerea din tenis. A dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Facturile la gaze cresc din nou. Cât vor plăti în plus românii din 2026
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Câți bani a câștigat, de fapt, fostul jucător al FCSB la Survivor: ”Nu a meritat! Am suferit rău de tot”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet