Whitney Houston i-a lăsat întreaga avere fiicei sale

Testamentul cântăreţei americane prevede ca toate bunurile sale personale să le revină copiilor, în speţă fiicei sale Bobbi Kristina. Actul a fost redactat cu o lună înainte de naşterea acesteia, în februarie 1993.
Narcisa Tomulescu
08 mart. 2012, 11:28
Whitney Houston i-a lăsat întreaga avere fiicei sale

Cântăreaţa Whitney Houston, decedată pe 11 februarie, în California, şi-a lăsat întreaga avere unicei sale fiice, Bobbi Kristina (19 ani). Clauzele din testamentul artistei au fost dezvăluite miercuri de presa americană, scrie Mediafax.

Banii cântăreţei vor fi plasaţi într-un fond special. Bobbi Kristina va primi o parte din aceşti bani la împlinirea vârstei de 21 de ani, o parte mai consistentă după ce va împlini 25 de ani, urmând să deţină controlul complet asupra averii începând cu vârsta de 30 de ani.

Administratorii fondului pot să îi acorde anumite sume pentru diverse scopuri, precum taxele şcolare, achiziţia unei case sau începerea unei afaceri.

Whitney Houston a murit pe 11 februarie. Cântăreaţa a fost descoperită moartă în cada din camera ei de hotel din Los Angeles. Autorităţile americane nu au anunţat deocamdată cauza decesului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT