Ce ştie Ioana Maria Vlas despre MOARTEA SUSPECTĂ a procuroarei care l-a anchetat pe Vîntu VIDEO

Procuroarea Luminiţa Şega, cea care l-a anchetat pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul prăbuşirii FNI, s-a stins din viață pe 31 iulie 2006, "în urma unei intoxicări cu metale grele". Vor fi efectuate noi expertize toxicologice și vor fi adunate toate documentele privind istoricul medical al magistratei. Ioana Maria Vlas și colegii procuroarei vor fi audiați.
Iulian Tudor
30 ian. 2015, 14:00
Ce ştie Ioana Maria Vlas despre MOARTEA SUSPECTĂ a procuroarei care l-a anchetat pe Vîntu VIDEO

Tribunalul București a dispus redeschiderea anchetei privind moartea suspectă a fostei procuroare Luminița Șega de la DNA, cea care l-a pus sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu, în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții, potrivit evz.ro.

Vestea redeschiderii dosarului morţii procuroarei Luminiţa Şega a surprins-o pe Ioana Maria Vlas, dar în acelaşi timp i-a trezit amintiri. Îşi aminteşte că era de un profesionalism ieşit din comun, dar şi că o dată ce procuroarea a fost scoasă din anchetă, dosarul FNI s-a închis brusc.

Doamne, Doamne, chiar aşa? Mă rog, e bine că lumea vrea să ştie adevărul. Nu ştiu care este. Eu în niciun caz nu ştiu. Timp de şase luni, domnia sa a condus ancheta şi ceea ce eu pot să spun este că această doamnă procuror era de un profesionalism fără cusur şi de o cinste ireproşabilă. Singura dorinţă a domniei sale era să descâlcească acel nod parcă Gordian care se numea FNI. 

După şase luni de zile i s-a luat dosarul, mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat. I-a fost luat dosarul şi apoi lucrurile s-au schimbat, Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit basma curată. După şase luni de zile în care aproape în fiecare zi eram audiată la Parchetul General, dintr-o dată s-a lăsat liniştea. După alte şase luni mi s-a spus că dosarul este complet, mi s-au prezentat documentele, pe care mărturisesc că nu am vrut să le mai citesc, şi s-a redactat rechizitoriul de către domnul Irinel Paul, care l-a albit aşa de frumos pe domnul Vîntu, că nu s-a mai întâmplat după aceea absolut nimic„, a declarat Ioana Maria Vlas.

Cât despre moartea suspectă a procuroarei Luminiţa Şega, aceasta a precizat că lasă justiţia să îşi facă datoria şi să descopere adevărul. „Acestea nu sunt lucruri pe care eu sau altcineva poate să le elucideze, presupun că justiţia îşi va face datoria şi va afla adevărul, dacă există într-adevăr aşa ceva. Este riscant şi lipsit de temei să vorbim despre supoziţii (se suspectează că ar fi fost otravită cu alumină – n.r.), care sunt nişte acuze foarte grave, de altfel„, a mai spus Ioana Maria Vlas.

„Mama FNI” a precizat că dacă va fi citată în acest dosar, va merge să depună mărturie. „În principiu, orice fel de martor este obligat să se prezinte atunci când instanţa i-o cere. Dar vă repet, singura mea depoziţie se referă la modul în care doamna Şega, în cele şase luni de zile, a condus această anchetă. Cu deplin profesionalism şi cu deplină onestitate„, a declarat Ioana Maria Vlas.

CITEŞTE ŞI: SOV, arogant pe FACEBOOK: Sunteţi nişte proşti, fraieri. Şmecherii suntem noi. Bă, nici curve nu aveţi! VIDEO

Judecătorul Mihail Udroiu a decis desființarea soluției de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și retrimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale față de faptă.

Judecătorul Mihail Udroiu a mai dispus audierea unor martori, precum și administrarea unor probe punctuale, toate acestea în vederea efectuării unei „anchete efective”. Printre ele, efectuarea unei expertize toxicologice într-un laborator specializat „în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unei intoxicări a defunctei Luminița Șega cu metale grele, în special cu alumină”. Colegii fostei procuroare vor fi audiați, la fel și „mama FNI”, Ioana Maria Vlas. Magistratul a mai decis ca toate documentele medicale privind istoricul internărilor, analizele și operațiile suferite de fosta procuroare să fie adunate într-un singur loc. Udroiu a mai hotărât ca medicii și asistentele care au avut-o sub supraveghere pe Luminița Șega să fie audiați.

CITEŞTE ŞI. Ioana Maria Vlas: POLITICIENII DE RANG ÎNALT şi-au retras BANII cu puţin timp înainte de prăbuşirea FNI VIDEO

DailyBusiness
Republica Moldova: Comisia Electorală Centrală a eliminat din cursa electorală candidaţii Partidului „Inima Moldovei” al Irinei Vlah
Spynews
Prognoza meteo pentru weekend 27 septembrie – 28 septembrie. În ce județe va ploua și în ce regiuni va fi soare
Fanatik.ro
La 35 de ani, Sorana Cîrstea e mai fericită ca niciodată. A scris doar 3 cuvinte pentru fiul miliardarului român
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are nicio șansă! Anunțul DIICOT. Țeapă de 1,1 milioane de euro
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu se fac actele de moştenire la timp? Avertismentul avocaţilor
Adevarul
Ce șanse are un suveranist în alegerile pentru Primăria Capitalei? Candidatul care poate concura cu marile partide
wowbiz.ro
„O să mor. Nu...” Iubitul Ioanei Popescu a făcut publică ultima conversație ȘOCANTĂ pe care a avut-o cu bruneta! Jurnalista și-a prevestit moartea și dispăruse cu câteva zile înainte să se stingă: „Am sunat la poliție. I-au spart ușa și...”
Economica.net
Anunţ important pentru toţi românii din Marea Britanie - Lege nouă, e obligatoriu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție incendiară în costum de baie. Imagini fără inhibiții
kanald.ro
Ce valoare vor avea alocațiile în luna octombrie 2025: Anumiți copii vor primi 719 lei
Cancan.ro
Strigăt disperat de ajutor, după moartea Ioanei Popescu! Iubitul jurnalistei nu o poate înmormânta
iamsport.ro
Suspendat pentru pariuri, a revenit în SuperLiga și a ”ieșit în evidență” de două ori în primele 63 de minute! Antrenorul: ”L-am luat eu să parieze?!”. Președintele: ”Patronul a insistat”
MediaFlux
Ministrul Muncii, anunț privind banii de pensii şi salarii: Întotdeauna vor fi
stirilekanald.ro
„A fost otrăvită de o mână criminală!” Mama Andreei Cuciuc, declarații șoc la un an de la moartea fetei! „Criminalul să fie pedepsit!”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor