Hoţii nu au niciun Dumnezeu. Au furat o troiţă din curtea unei biserici VIDEO

Hoţii au furat troiţa unei biserici din Timişoara. Preoţii se roagă acum ca oamenii legii să găsească troiţa pentru că a fost sculptată în Maramureş şi valorează peste 4500 de lei.
Marius Neagu
03 feb. 2015, 14:58
Hoţii nu au niciun Dumnezeu. Au furat o troiţă din curtea unei biserici VIDEO

Să nu furi, este una dintre poruncile pe care oamenii ar trebui sa le respecte cu sfinţenie, spun preoţii. Însă uneori, cei care vor sa faca rost de bani fură chiar din curtea Domnului.

Troiţa a fost amplasată în urmă cu trei ani, la inaugurarea unui centru social al Bisericii. A fost făcută la comandă şi sculptată de meşterii din Maramureş, iar Biserica a plătit pentru ea 4500 de lei.

Pe lângă valoarea materială, troiţa avea o mare valoare sentimentală, povestesc localnicii.

Imediat ce au descoperit lipsa troiţei, reprezentanţii bisericii au alertat poliţia care încearcă acum să dea de urma hoţilor.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Îngrijorări în sistemul medical din cauza noii legi a salarizării: „Se vor goli secțiile de terapie intensivă”. Cine câștigă, totuși, bani în plus și în ce condiții
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins din viață actorul dintr-un serial iubit de mulți români: Cu profundă emoție anunțăm trecerea lui în neființă
Playtech.ro
Limita de bani care schimbă complet taxele în 2026. Ce trebuie să știe firmele și PFA-urile despre TVA
Adevarul
Greșelile absolut aberante care au schimbat cursul istoriei. Deciziile de neînțeles ale unora dintre cei mai mari lideri
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
SE schimbă tot de la 1 iunie! Toti românii au acces la...
iamsport.ro
Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”
MediaFlux
Un virus tropical care provoacă epidemii, tot mai aproape de Europa. Simptomele infecției cu chikungunya
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți