Un europarlamentar PSD cere reguli noi privind finanţarea partidelor şi anchetarea politicienilor corupţi

Europarlamentarul Victor Negrescu este de părere că este nevoie de o reformare a sistemului de finanţare a partidelor şi de reguli mai aspre pentru politicienii anchetaţi.
Filip Stan
09 feb. 2015, 11:04
Un europarlamentar PSD cere reguli noi privind finanţarea partidelor şi anchetarea politicienilor corupţi

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, prezent duminică seara în cadrul unei dezbateri televizate, a făcut un apel către clasa politică pentru a fi implementate noi reguli privind finanțarea partidelor și pentru a fi adoptate prevederi interne prin care politicienii anchetați pentru corupție să „facă un pas înapoi”.

Tânărul social-democrat (29 de ani) a subliniat că în PSD deja se fac progrese în acest sens.

„Aș vrea ca politicienii din România – și văd lucrul acesta și la partidul meu, și la domnul premier Victor Ponta – trebuie să vină cu măsuri de reformare a sistemului politic. Să reformăm sistemul de finanțare a partidelor politice, să introducem mecanisme prin care cei care sunt anchetați să facă un pas înapoi, măcar pe perioada în care sunt anchetați. Toate chestiunile acestea trebuie să vină tot de la noi, tot de la cei din mediul politic”, a declarat Victor Negrescu.

Recent, într-un articol publicat pe o platformă de bloguri, europarlamentarul PSD a explicat pe larg ce prevede propunerea sa de reformare a sistemului de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale – propunere inspirată din modelul belgian.

„Concret, în ce constă propunerea noastră: (1) să fie permis în campanie electorală să se ofere doar materiale informative, fără bunuri materiale; (2) amplasarea afişelor să se facă doar în spaţiile special amenajate, conform unei norme stabilite la nivel naţional, nu pe panouri sau bannere la fiecare intersecţie de drumuri; (3) finanţarea mass-media de către partide, direct sau indirect, să fie considerată infracţiune; (4) limitarea finanţării pe care o primeşte un partid politic din partea unei firme la 10% din impozitul pe profit al acesteia (în felul acesta, firmele trebuie să plătească toate taxele şi trebuie să aibă şi profit pentru a putea fi finanţatoare); (5) contribuţia unei persoane fizice către un partid să fie limitată la valoarea unui salariu mediu pe economie; (6) toate cheltuielile cu donaţii către politicieni sau partide să fie transparente şi disponibile publicului, prin intermediul unui registru de donaţii în care să fie publicate toate sponsorizările de la persoane fizice sau juridice”, a scris europarlamentarul Victor Negrescu.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fiul unui fost mare fotbalist, suspect într-un accident în Primăverii! A lovit o femeie și a fugit de la fața locului! Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită. Decizia luată după ce a ieșit din închisoare: Nu mai pierd timpul
Playtech.ro
Acoperișul vecinului meu este în curtea mea. Este sau nu legal acest lucru, în 2025?
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
A murit Ionuț Americanu! Anunțul tulburător făcut de Cornelia, dansatoarea maneliștilor: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Breaking news! FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Urmează anunțul oficial
MediaFlux
Se dau amenzi uriașe. Românii mai au la dispoziție doar două săptămâni să rezolve
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor