Premieră la Opera Comică pentru Copii: musicalul ”Peter Pan”

În această iarnă, Opera Comică pentru Copii le-a pregătit spectatorilor săi de toate vârstele o întâlnire specială cu personajele unei povești nemuritoare: ”Peter Pan” de Laurențiu Profeta (muzica) şi Eugen Rotaru (libretul). Premiera are loc vineri, 13 februarie 2015, de la ora 18:00, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii (Calea Giuleşti, nr. 16).
Roxana Gagiu
10 feb. 2015, 17:21
Premieră la Opera Comică pentru Copii: musicalul ”Peter Pan”

Prima producţie a anului 2015 poartă semnătura unei echipe de creație inedite: regia – Antoaneta Cojocaru, scenografia – Francesca Cioancă și coregrafia – Cătălin Caracaș.

„Peter Pan este una dintre cele mai frumoase poveşti despre copilărie, adică despre curajul şi libertatea pe care ţi le dau o inimă curată. Mi-am dorit să construiesc un spectacol despre bucuria şi speranţa pe care o introduc copiii în viaţa oamenilor mari. Pentru că ei ştiu să simtă şi să vadă mai limpede. A fost o provocare extraordinară să fac un spectacol-laborator aici, la Opera Comică, adică să intersectez atât mijloace de expresie artistică diferite, cât şi funcţiile pe care le au interpreţii în mod obişnuit. Astfel, balerinii joacă, cântăreţii dansează şi toată lumea cântă. Peter Pan e un spectacol ce decupează o echipă artistică tânără, vie şi disponibilă şi asta e foarte important. Rămâne de văzut unde este „Ţara de Nicăieri”… şi cine este Peter Pan, cel care alege să rămână acolo. Dedic acest spectacol tatălui meu, tenorul Artemie Cojocaru”, a declarat Antoaneta Cojocaru, regizoarea musicalului.

Îndrăgitele personaje sunt puse în valoare prin interpretarea soliști lorși balerinilor Operei Comica pentru Copii: Ioana Bitere, Raluca Oprea (Peter Pan), Lucia Racoveanu, Oana Șerban, Virginia Stamate (Wendy), Cătălina Antal, Iustin Nastasa (John), Plamena Angelova, Oana Neagoe, Bogdan Șerban (Michael), Daniel Filipescu, Vicențiu Țăranu (Dl Darling), Gabriela Daha, Mirela Dumitrescu (Dna Darling), Eliza Lassel (Cățelușa Nana), Cristian Lassel, Ștefan Schuller (Povestitorul), Fang Shuang (Căpitanul Hook), Andrei Lazăr, Valentin Racoveanu, Valentin Trandafir (Crocodilul), Ionuț Bârjovanu, Andrei Dogaru (Pirații), Jennifer Dumitrașcu, Roberta Enișor (Zâna) și Mihai Pricope (Umbra), precum și Andreea Soare, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Alexandra Corneanu, Alis Gheorghe, Daniel Manea, Theodora Munteanu, Octavian Iuga, Claudia Iagăr (Copiii din Țara de Nicăieri).

„Cel mai simplu și eficient mod prin care ne putem bucura copilul din noi este actul artistic. Fie că suntem creatori sau spectatori, arta are darul de a ne facilita momente prețioase de introspecție. Îmi place să cred că în fiecare dintre noi există un Peter Pan latent, care iese la iveală atunci când îi dăm voie. Vă invit, așadar, să petrecem o seară împreună, în calitate de călători cu aceeași destinație: Țara de Nicăieri, regăsită la Opera Comică pentru Copii.”, a declarat Felicia Filip, director general al instituției.

În 2015 Opera Comică pentru Copii pregătește alte trei noi producții: „Flautul fermecat” (operă, premiera pe 24 aprilie), „Fetița cu chibrituri” (balet, premiera pe 5 iunie) şi „Aventurile Baronului Münchhausen” (operă, premiera are loc în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”).

Iată PROGRAMUL reprezentațiilor lunilor februarie și martie cu musicalul „PETER PAN”:

FEBRUARIE 2015

Vineri: 13 februarie, orele 18.00 – PREMIERĂ
Sâmbătă: 14, 21 februarie, orele 11.00
Luni: 16, 23 februarie, orele 11.00
Marți: 17, 24 februarie, orele 11.00
Miercuri: 18 februarie, orele 11.00
Miercuri: 25 februarie, orele 11.00 și 13.00

MARTIE 2015

Luni: 2, 9 martie, orele 11.00
Marți: 3, 10 martie, orele 11.00
Miercuri: 4, 11 martie, orele 11.00

Alte reprezentații:
„OBLIO” – vineri 20, 27 februarie, orele 18.00
„HAENSEL și GRETEL” – sâmbătă 28 februarie, orele 18.00

Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii a reușit până în prezent performanța de a câștiga 70 de premii naționale și internaționale la festivalurile de profil. Cu 62 de titluri de operă, operetă, musical și balet în repertoriu, instituția susține anual peste 200 de reprezentații atât la sediu, cât și în turneele naționale și internaționale pe care le desfășoară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT