Preţurile apartamentelor din Bucureşti, în continuă scădere

Proprietarii apartamentelor mari din Bucureşti au început să ţină la preţ. Deşi preţurile apartamentelor s-au menţinut pe un trend descendent în ultimele 12 luni, scăderea nu a mai fost una abruptă.
Ionela Marcu
12 feb. 2015, 09:46
Preţurile apartamentelor din Bucureşti, în continuă scădere

Preţurile apartamentelor din Bucureşti au rămas pe un trend descendent în ultimele 12 luni, însă scăderea, altădată destul de abruptă, s-a redus sistematic în ultimii ani, în special în cazul apartamentelor mari, de 3 şi 4 camere. Explicaţia rezidă în efectul pe care programul Prima Casă l-a avut asupra pieţei imobiliare.

Iniţial, cei care au accesat un credit prin programul guvernamental se puteau încadra pentru o garsonieră sau un apartament de 2 camere, însă odată cu scăderea preţurilor locuinţelor şi mărirea plafonului maxim al creditului garantat în cadrul programului Prima Casă, populaţia a început să se îndrepte şi spre apartamente cu un număr superior de camere, arată un raport efectuat de anunturiparticulari.ro, potrivit b365.ro.

Astfel, dacă între ianuarie 2013 şi ianuarie 2014 preţul mediu al unui apartament cu 4 camere în Bucureşti a scăzut cu 7%, de la 97.558 de euro la 90.155 de euro, între ianuarie 2014 şi ianuarie 2015 scăderea a fost de doar 1%, de la 90.155 de euro la 89.367 de euro, arată o analiză bazată pe statistici generate de anunturiparticulari.ro, care a luat în calcul toate ofertele imobiliare publicate de particulari în presă şi pe internet.

Acelaşi trend se observă şi în cazul apartamentelor cu 3 camere din Capitală, care au înregistrat o scădere de 4% între ianuarie 2013 şi ianuarie 2014, în timp ce între ianuarie 2014 şi ianuarie 2015 preţul acestora a scăzut cu doar 1%, ajungând să coste luna trecută în medie 69.507 euro.

Spre deosebire de preţurile apartamentelor cu 3 şi 4 camere, preţul apartamentelor cu 2 camere a avut o scădere destul de constantă în ultimii doi ani. Spre exemplu, între ianuarie 2013 şi ianuarie 2014 apartamentele cu 2 camere s-au depreciat cu 3%, în timp ce între ianuarie 2014 şi ianuarie 2015 ieftinirea a fost de 2%, preţul mediu al unui apartament cu 2 camere în Bucureşti fiind de 50.544 de euro luna trecută.

Şi garsonierele s-au ieftinit cu o valoare destul de constantă în ultimii doi ani, cu 5% între ianuarie 2013 şi ianuarie 2014 şi cu 4% între ianuarie 2014 şi ianuarie 2015, ajungând să coste în medie 31.576 euro luna trecută în Capitală.

Numărul ofertelor de vânzare a crescut cu aproape o treime în ultimii doi ani.

Din punctul de vedere al ofertelor de vânzare apărute pe piaţa din Bucureşti, luna trecută s-au înregistrat în total 2.989, record absolut în ultimii nouă ani pentru luna ianuarie. Astfel, în ianuarie 2015, anunturiparticulari.ro a contabilizat cu 5% mai multe oferte de vânzare decât în urmă cu 12 luni şi cu 31% mai multe decât în urmă cu 24 de luni.

Din totalul de 2.989 de anunţuri de vânzare înregistrate luna trecută, 1.292 sunt pentru apartamente cu 2 camere, 858 sunt pentru apartemente cu 3 camere, 637 sunt pentru garsoniere şi 202 sunt pentru apartamente cu 4 camere.

DailyBusiness
Trioul șoc care a speriat SUA. Infractorii români au creat o fabrică uriașă de skimmere pentru carduri bancare
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Cine este italianca surprinsă cu Felix Baumgartner, înainte de tragedie. “Mi-a spus în glumă că…”
Fanatik.ro
„Bei și plângi după femei!” Stenograme incendiare între Piedone și soția sa. De ce l-a amenințat Iulia cu moartea pe fostul șef ANPC
Capital.ro
Serviciu militar în România. Se pregătește lege pentru cei între 18 și 35 ani. Armata îți dă și bani
Playtech.ro
Moneda banală pe care se cer 8.000 de lei, în iulie 2025. E din anii ’90 şi o avea orice român
DailyBusiness
Ilie Bolojan l-a demis pe Cristian Popescu Piedone din funcția de președinte al ANPC
Adevarul
Despăgubirile primite de România pentru tezaurul dacic furat în Olanda. Coiful de la Coţofeneşti şi brăţările din aur, de negăsit
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu face dezvăluiri tulburătoare în premieră, după finalizarea autopsiei lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă că nu suferise un infarct”. Detalii șoc din anchetă și despre înmormântare: trupul sportivului a fost înapoiat familiei: „În sfârș
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Doliu în presa din România. A murit un cunoscut comentator
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
kanald.ro
Un incendiu puternic a izbucnit la Maternitatea Cuza Vodă din Iași! Mamele evacuate au născut în curtea spitalului
Cancan.ro
Tânărul acuzat că ar fi torturat-o pe Maria în Dubai face primele declarații: 'Acest lucru este înregistrat'
Playsport.ro
Ce au găsit procurorii DNA în curtea lui Piedone. A atras imediat...
Capital.ro
Călin Georgescu, la capătul răbdării. S-a înfuriat în direct: Puțină decență, mai mergeți la școală!
StirileBZI
Lovitură pentru pensionari! Impozit pe pensii de la 1 august. Iată ce se întâmplă cu cele private
Prosport.ro
Românca i-a zăpăcit pe milioane de fani britanici, iar la final a devenit virală
stirilekanald.ro
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
Horoscop 24 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Urmează masuri și mai dure. Unii români vor plati impozit de trei ori mai mult!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Zbor cu scandal. Bărbat bătut în avion după ce le-a cerut unor femei să tacă