Preşedintele egiptean a convocat Consiliul de apărare: 21 de creştini decapitaţi în Libia. Reacţie DURĂ a SUA

Președintele Egiptului Abdel Fattah al-Sissi a anunțat, duminică, că a convocat de urgență Consiliul național de apărare după ce gruparea Statul Islamic (SI) a declarat într-un videoclip că a decapitat creștini egipteni în Libia.
Alina Costache
16 feb. 2015, 05:23
Preşedintele egiptean a convocat Consiliul de apărare: 21 de creştini decapitaţi în Libia. Reacţie DURĂ a SUA

Consiliul este format din șeful statului, primul ministru, miniștrii apărării și de interne și cei mai înalți responsabili ai armatei. Milițiile islamiste din Libia au acuzat deja recent Egiptul că a trimis avioane să le bombardeze pozițiile, mai ales la Tripoli, ceea ce Cairo a negat, amintește AFP.

SI a postat un videoclip ce arată decapitarea a cel puțin zece bărbați prezentați drept egipteni creștini copți răpiți recent în Libia.

În imaginile postate pe site-uri autentificate utilizate de SI, bărbații, care poartă salopete portocalii similare celor purtate de alți ostatici executați recent în Siria de SI, sunt aliniați pe o plajă cu mâinile încătușate la spate, înainte de a fi decapitați.

Ultima livrare a revistei în limba engleză a SI Dabiq, datând de joi, include un articol despre răpirea a 21 de copți egipteni, ilustrată prin imagini foarte similare celor din videoclipul difuzat duminică.

În ianuarie, ramura libiană a SI a declarat că a răpit 21 de copți egipteni în Libia și Cairo a confirmat că 20 de cetățeni ai săi au fost răpiți în țara vecină în două atacuri separate.

Videoclipul de duminică este intitulat: „Un mesaj semnat cu sânge către națiunea Crucii”, explicând că el este adresat „Poporului Crucii credincios Bisericii egiptene inamice”.

Casa Albă a condamnat duminică decapitarea celor 21 de egipteni, răpiţi în Libia, de către gruparea Statul Islamic (SI) ca „demnă de dispreţ şi laşă” şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi Guvernului egiptea, relatează Los Angeles Ttimes în pagina electronică.

„Această ucidere oarbă a unor persoane nevinovate este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni violente comise de către terorişti afiliaţi SI împotriva locuitorilor din regiune, inclusiv uciderea a zeci de militari egipteni în Sinai, care nu face decât să determine comunitatea internaţională să se unească împotriva SI”, se arată într-un comunicat emis de preşedinţia americană duminică seara.

SI a difuzat duminică o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de bărbaţi pe care îi prezintă ca fiind egipteni de confesiune creştină.

Un purtător de cuvânt al Bisericii Copte din Egipt a confirmat, pentru agenţia oficială egipteană, execuţia celor 21 de bărbaţi.


 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT