Decizii în PNL: Senatorii vor vota cererile justiţiei la vedere. Cine nu respectă decizia, va fi sancţionat

Copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au anunţat, la capătul unei întrevederi cu senatorii partidului, că aceştia vor vota viitoarele solicitări venite din partea justiţiei cu bilele la vedere. Cei care nu vor respecta această hotărâre riscă să fie sancţionat. Decizia survine după ce săptămâna trecută senatorul Varujan Vosganian a scăpat de urmărirea penală, în urma votului dat de către colegii săi din Senat.
Filip Stan
16 feb. 2015, 15:23
Decizii în PNL: Senatorii vor vota cererile justiţiei la vedere. Cine nu respectă decizia, va fi sancţionat

S-a decis foarte clar că indiferent care va fi solicitarea venită, indiferent pentru ce senator va veni o eventuală solicitare, votul pe care grupul senatorial al PNL îl va da va fi în favoarea acestei solicitări (…) Votul va fi categoric la vedere. Asta s-a decis foarte clar. La Camera Deputaţilor acestă decizie a fost aplicată deja. Nu cred că va mai exista vreun derapaj”, a declarat Alina Gorghiu la capătul întâlnirii cu senatorii.

Pe de altă parte, Gorghiu a spus că nu vor fi aplicate sancţiuni faţă de cei care l-au susţinut pe Varujan Vosganian, în condiţiile în care o mare parte a voturilor favorabile acestuia ar fi venit şi de la PSD. „Votul de spătămâna trecută nu a fost generat doar de senatorii PNL. A fost un joc pe care PSD l-a făcut de fiecare dată şi pe care ştie să-l facă, un joc antijustiţie. Asta nu înseamnă că noi am avut vreo scuză (…) Votul nu este imperativ. Nu vor exista sancţiuni”, a declarat liberala.

Pe de altă parte, Vasile Blaga anunţă că lucrurile nu vor mai fi tratate cu aceeaşi îngăduinţă pe viitor. Întrebat dacă încălcările eventuale ale deciziei de a vota la vedere solicitările venit de la procurori îi va determina pe copreşedinţii partidului să aplice sancţiuni, Blaga a răspuns: „Absolut, da. Senatul nu este instanţă de judecată. Nu stabilim vinovăţii. În al doilea rând, nu discutăm de persoane, discutăm de principii. Există prevederea că votul e secret cu bile, dar colegii au renunţat la acest drept şi vor vota la vedere.”

Senatorii au decis, joi, să nu permită urmărirea penală a senatorului Varujan Vosganian. Este a doua oară când Senatul respinge cererea procurorilor în ce-l priveşte pe liberal. La finele unui lung discurs în care şi-a apărat nevinovăţia, Vosganian a plecat de la tribună cu ochii în lacrimi. În schimb, senatorii au aprobat cererea procurorilor de începere a urmăririi penale a senatorului Ion Ariton.

Senatorii au aprobat solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, de încuviințare a începerii urmăririi penale față de fostul ministru al Economiei, senatorul Ion Ariton.

Senatul a adoptat, cu 77 de voturi pentru și 52 de voturi împotrivă o hotărâre în acest sens.

Din totalul de 168 de senatori, doar 137 și-au exprimat votul. Opt voturi au fost anulate. Votul a fost secret, cu bile.

Senatorii nu au permis însă urmărirea penală a lui Vosganian.
S-au înregistrat 71 de voturi împotrivă, 57 pentru, iar cinci au fost anulate. Doar 132 de senatori dintre cei 168 prezenţi şi-au exprimat votul.

Înainte de vot, Vosganian a ţinut un discurs lung în apărarea sa, afirmând că toate acţiunile sale ca ministru al Economiei au fost legale. „Deciziile au fost pur politice, cu acordul şi sprijinul Guvernului. Nu au o dimensiune penală, nu sunt infracţiuni şi nu pot constitui temei pentru o urmărire penală. Sunt decizii de politică economică”, a declarat Vosganian.

Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil, marți, cu majoritate de voturi, cererile pentru începerea urmăririi penale a foștilor miniștri ai Economiei Ion Ariton și Varujan Vosganian.

Procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat Senatului declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.

De asemenea, Tiberiu Nițu a trimis Senatului și cererea DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
David Popovici, abandonat de statul român. Guvernul le datorează 23,5 milioane euro sportivilor campioni: ”Nu sunt bani”
Capital.ro
Călin Georgescu n-a mai fost văzut așa. Susținătorii s-au rugat și au rostit „Tatăl Nostru” degeaba pentru el (VIDEO)
Playtech.ro
Vremea se schimbă brusc din nou. Urmează o inversiune termică, anunţă ANM
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
”El e singurul patron din România de care mi-a fost frică". Amenințat că va fi ”dus în pădure și bătut” după un gol încasat
MediaFlux
Horoscop financiar. 3 zodii care vor primi bani în săptămâna 9–15 februarie 2026
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj