Grecia cedează şi cere prelungirea programului de asistenţă financiară

Acțiunile europene au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani după ce un oficial elen a confirmat miercuri că Atena va cere o extindere a acordului de împrumut cu zona euro, transmit Bloomberg și Reuters.
Alina Costache
18 feb. 2015, 12:44
Grecia cedează şi cere prelungirea programului de asistenţă financiară

Grecia cedează şi prelungeşte programul de asistenţă financiară. Într-un interviu acordat unei televiziuni germane, ministrul de Finanţe de la Atena a confirmat că va cere prelungirea cu câteva luni a acordului cu creditorii internaţionali.

‘Să așteptăm astăzi ca solicitarea pentru extinderea acordului de împrumut să fie trimisă de ministrului de Finanțe (Yanis) Varoufakis‘, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Gabriel Sakellaridis, când a fost întrebat dacă textul proiectului inițial, respins la întâlnirea Eurogrup, va fi inclus în propunerea autorităților elene, potrivit Agerpres.

‘Toate dezbaterile au dus la o bază comună și credem că suntem pe calea cea bună. Venim la masa negocierilor pentru a găsi o soluție’, a afirmat Gabriel Sakellaridis, adăugând că Executivul elen nu va renunța la subiectele considerate tabu.

Indicele FTSE 100 al bursei londoneze înregistra miercuri dimineață un avans de 0,2%, la 6.908,09 puncte, apoi a ajuns la 6.921,32 puncte, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2000.

Și bursele din statele de la periferia zonei euro au deschis în creștere, pe fondul informațiilor de la Atena privind extinderea acordului de împrumut cu zona euro.

Indicele bursier Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,6%, la 379,14 puncte, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2007. Și bursa de la Atena înregistra miercuri prima zi de creștere, după două zile de declin. Indicele ASE Index a urcat cu 3,2%, la 860,65 puncte, acțiunile grupurilor bancare National Bank of Greece și Piraeus Bank înregistrând creșteri de peste 7%.

Reuniunea Eurogrupului consacrată Greciei a luat sfârșit prematur luni după refuzul Greciei de a accepta exigența partenerilor săi de a prelungi cu șase luni programul său actual de redresare.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a dat asigurări că miniștrii de Finanțe sunt gata să desfășoare noi convorbiri cu Grecia dacă și când aceasta va fi dispusă să solicite o extindere a actualului pachet de asistență.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Top cele mai frumoase jucătoare de tenis din lume. Pe ce loc se află Sorana Cîrstea, Emma Răducanu prezență surpriză
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează: Pe 28 septembrie, Putin și ai lui pot fi la granița României
Playtech.ro
Problema de matematică pe care orice elev de clasa a II-a o poate rezolva, dar care dă bătăi de cap adulţilor
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Doliu în lumea academică! A murit Gheorghe Secară. Era unul dintre cei mai iubiți profesori universitari din Pitești
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Breaking news! FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Urmează anunțul oficial
MediaFlux
Vacanța de iarnă din anul școlar 2025-2026. Surpriză pentru elevi și profesori 
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor