Vârsta până la care soldaţii şi gradaţii pot fi menţinuţi în activitate, mărită

Deputaţii au adoptat pe articole, miercuri, propunerea legislativă care prevede majorarea de la 50 la 55 de ani a limitei maxime de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti să fie menţinuţi în activitate.
Marius Neagu
18 feb. 2015, 15:14
Vârsta până la care soldaţii şi gradaţii pot fi menţinuţi în activitate, mărită

Propunerea legislativă a fost iniţiată de parlamentarii Gabriel Oprea, Mircea Duşă, Ion Răducanu (UNPR), Gheorghe Emacu (UNPR) şi Ion Mocioalcă (PSD).

Deputaţii urmează să dea votul final săptămâna viitoare, având în vedere că şedinţa de vot a fost amânată pe motiv că PSD are şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului programată la ora 17.30, notează Mediafax.

Vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, au iniţiat o propunere legislativă privind mărirea de la 50 la 55 de ani a vârstei până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate.

Propunerea legislativă priveşte modificarea Legii nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti cu modificările şi completările ulterioare şi urmăreşte, în principal, mărirea vârstei până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate, de la 50 la 55 de ani, dacă îndeplinesc condiţiile specifice şi trec probele psihologice, fizice şi de evaluare finală.

Propunerea legislativă va modifica alineatul (2) al art. 35 din Legea 384/2006, care va avea următorul cuprins: „Limita maximă de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate se stabileşte prin ordin al ministrului Apărării naţionale, dar nu poate depăşi 55 de ani”.

În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că, în prezent, ministerul Apărării este nevoit să renunţe la serviciile soldaţilor şi gradaţilor profesionişti tocmai când aceştia au cea mai mare experienţă, de multe ori dobândită în repetate misiuni externe sau în teatrele de operaţii, din cauza limitării impuse de actuala legislaţie.

„Există o diferenţiere nejustificată între statutul cadrelor militare şi statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în ceea ce priveşte dreptul la pensie – la vârsta de 50 de ani soldaţii şi gradaţii profesionişti rămân fără ocupaţie. Nu sunt nici măcar şomeri! În această situaţie, soldaţii şi gradaţii profesionişti sunt expuşi liberului arbitru al pieţei forţei de muncă, care nu le mai permite găsirea unui loc de muncă decât cu mare greutate”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

„Profesionişti ai Armatei române îşi sacrifică tinereţea – cea mai plină de resurse fizice şi intelectuale, dar şi cea mai mobilizatoare parte a vieţii – pentru ca atunci când au mai multă experienţă, şi când sunt expuşi pe piaţa forţei de muncă, respectiv la 50 de ani, instituţia militară renunţă la serviciile lor, mulţumindu-le pentru activitatea depusă, dar neacordându-le nici cel mai mic ajutor în viaţa civilă” se mai arată în expunerea de motive.

Potrivit sursei citate, drepturile ce urmează a fi acordate beneficiarilor acestei propuneri legislative vor reprezenta un cost insignifiant raportat la dimensiunea morală a demersului şi constituie, totodată, un factor motivant pentru atragerea de noi militari profesionişti.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Arbitrul de fotbal care și-a cerut iubitul în căsătorie a fost victima unei agresiuni. Trei bărbați l-au lovit, în fața casei
Capital.ro
Retrageri de numerar cu limită zilnică. Informație pentru cei care merg la ATM. Ce sumă poți scoate de la bancomat
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în autobuzele şi tramvaiele STB. Mulţi bucureşteni beau apă şi consumă alimente, dar este interzis
Adevarul
Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Diana, tânăra gravidă care s-a stins în urma accidentului din Iași, va fi condusă pe ultimul drum cu onoruri militare
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Statul român preia gigantul Rusiei! SUA a impus restricții, România a găsit o soluție
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj