Elena Udrea cere să părăsească arestul la domiciliu pentru a merge luni la Parlament

Deputatul Elena Udrea a depus o cerere de ridicare temporară a arestului la domiciliu ce a fost dispus de către instanţă în cazul său. Udrea vrea să-i fie permis să plece de acasă pentru a participa la şedinţa de plen de luni a Camerei Deputaţilor în care se vor vota noile cereri ale procurorilor în ceea ce o priveşte. Cererea lui Udrea va fi judecată sâmbătă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează România TV.
Filip Stan
20 feb. 2015, 14:44
Elena Udrea cere să părăsească arestul la domiciliu pentru a merge luni la Parlament

„Precizez, pentru că văd că se face confuzie. Nu am contestat măsura arestării la domiciliu. Avocaţii au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la ICCJ să îmi permită să merg luni la Parlament. Iar cererea se va judeca mâine, înţeleg„, scris pe Facebook Elena Udrea.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, miercuri, cererile DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul „Gala Bute”.

„Față de cererea Parchetului de încuviințare a începerii urmăririi penale față de doamna Udrea, prin vocea mea, clienta Elena Udrea a cerut comisiei să încuviințeze începerea urmăririi penale fiindcă nu are nimic de ascuns, fiindcă vrea să aibă același regim ca oricare cetățean al României și pentru că anchetele justiției trebuie să se desfășoare fără niciun fel de impediment. Cu privire la al doilea punct, cel al încuviințării arestării preventive evident că ne-am opus. Am explicat comisiei că nu este, după experimentul pe care l-am făcut săptămâna trecută, să repetăm așa ceva. Am explicat că în dosarul Microsoft față doamna Udrea au fost formulate două cereri de arestare preventivă, una de presupusă încălcare a controlului judiciar alta pentru fondul cauzei, ambele au fost respinse. Am prezentat comisiei minuta încheierii de ieri unde judecătorii spun că admit contestația Elenei Udrea și resping propunerea de arestare preventivă a Pachetului”, a spus Marius Striblea.

CITEŞTE ŞI ELENA UDREA a primit un nou aviz pentru ARESTARE şi urmărire penală în Dosarul Gala Bute

Avocatul a adăugat că nu este cazul să fie făcute „experimente pe pielea unui cetățean român, pe pielea unui om care nu are nicio vină că îl cheamă Elena Udrea”.

„Nu este cazul ca cei din comisia juridică să încuviințeze încă o dată acest arest preventiv pentru că este de presupus că procurorii au început cu dosarul în care aveau probe solide, sau din perspectiva lor aveau cele mai solide probe despre care am afirmat mereu că nu există, prin urmare am afirmat tot timpul că tot ce s-a întâmplat ulterior dosarului Microsoft înseamnă o căutare disperată de alte probe și alte capete de acuzare tocmai pentru a ține un om cum este Elena Udrea incontinuu într-un bombardament de acuzații”, a menționat avocatul.

Deputații din Comisia Juridică au avizat, miercuri, cererile DNA de începere a urmăririi penale față de Elena Udrea, pentru trei noi infracţiuni de luare de mită, dar şi pentru arestarea preventivă,  în dosarul „Gala Bute”.

Pentru urmărirea penală, s-au înregistrat  23 de voturi „pentru” și 2 abțineri.

În cazul cererii de arestare, votul a fost 16 voturi „pentru”, 4 „împotrivă”, 2 voturi au fost nule, iar trei deputaţi s-au abţinut.

DailyBusiness
O nouă victorie a PSD în fața lui Bolojan. Guvernul a aprobat modificările la OUG care i-a revoltat pe primari
Spynews
Halloween 2025: Idei de costume, decorațiuni și cum să organizezi o astfel de petrecere acasă
Fanatik.ro
Daniel Pancu, noul antrenor al CFR Cluj! Ce salariu îi plătește Neluțu Varga și condiția pusă de rapidist
Capital.ro
Adevărul despre apariția lui Călin Georgescu. Traian Băsescu l-a „citit” instant: Încerca de atunci să-și facă loc
Playtech.ro
Cum poți recupera anii de vechime pierduți din cauza angajatorilor care nu au declarat contribuțiile
Adevarul
Apariție misterioasă la Cernobîl: câini cu blană albastră rătăcesc prin zona de excludere
wowbiz.ro
AVEM PRIMA REACȚIE a lui Irinel Columbeanu după ce Monica Gabor s-a întors în România: „Nici nu m-a...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, irezistibilă în noua reclamă! S-a încins atmosfera când a apărut în costum de baie
kanald.ro
Un cunoscut TikToker a murit la doar 25 de ani! Iubita sa i-a adus un omagiu sfâșietor: „Mă simt atât de norocoasă că am fost iubită de el”
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Acuzații fără perdea la adresa lui Mircea Lucescu: ”Toate meciurile lui au fost aranjate sau trucate! Asta a făcut el, a blătuit, era o cârpă”
MediaFlux
Bani cadou pentru români, chiar înainte de Crăciun!
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare în curtea spitalului din Buzău, după ce directorul medical Ștefania Szabo a murit în camera de gardă! E crunt! Ce sa întâmplă ACUM
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara