SIMONA HALEP s-a întâlnit cu „Superfanul” de la Dubai. Fotografie de colecţie cu idolul şi suporterul

Simona Halep s-a întâlnit marţi, după ce a revenit în România, cu "superfanul" care i-a făcut galerie la Dubai.
Daniel Spătaru
25 feb. 2015, 11:52
SIMONA HALEP s-a întâlnit cu

Cristina Frangulea, cea mai înfocată suporteră a Simonei Halep în turneul de la Dubai a aşteptat-o pe sportivă la aeroportul Otopeni, iar după declaraţiile pe care le-a dat jurnaliştilor campioana şi-a făcut timp şi pentru ea.

Citeşte şi SIMONA HALEP, amendată de poliţie

De altfel, Simona Halep a acceptat să facă o poză cu „Superfanul”, fotografia fiind postată de Cristina pe Facebook. „Îi mulţumesc mult doamnei care m-a susţinut. A fost acolo cu tot sufletul, a ţipat cât a putut de tare, cred că a uimit pe toată lumea. Publicul a fost incredibil, toţi ţineau cu mine şi chiar a fost deosebit când îmi auzeam numele în timpul jocului„, a declarat Simona Halep la sosirea în România.

Citeşte şi SIMONA HALEP dezvăluie: La Dubai am jucat accidentată, nu eram la capacitate maximă

Cristina Frangulea s-a remarcat în timpul turneului de la Dubai, ea susţinând-o zgomotos pe Simona Halep, astfel că străinii au poreclit-o „Superfanul” lui Halep.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
„7 din 7, cifrul Științei!” Cronica lui Marius Mitran după victoria campioanei cu FC Botoșani: „Universitatea Craiova își caută adversari”
Capital.ro
Hainele viitorului ar putea avea ecrane tactile. Cercetătorii au creat o țesătură care afișează videoclipuri și notificări
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Cum arată casa de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău și a lui Adi Rus. Imaginile care i-au surprins pe fani: „Mobila este făcută toată la comandă”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT