O fundaţie care organiza teste de evaluare pentru elevi a prejudiciat bugetul cu aproape 1,7 milioane de euro

O fundație care organiza concursuri și teste de evaluare pentru elevi și studenți în unități de învățământ, la nivel național, a prejudiciat bugetul de stat cu peste 7,6 milioane de lei (circa 1,7 milioane de euro), prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.
Iulian Tudor
05 mart. 2015, 15:28
O fundaţie care organiza teste de evaluare pentru elevi a prejudiciat bugetul cu aproape 1,7 milioane de euro

„Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat un prejudiciu de peste 7,6 milioane de lei (circa 1,7 milioane de euro) cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale de către o fundație, care avea drept scop principal de activitate organizarea de concursuri și teste de evaluare în educație pentru elevi și studenți, în unități de învățământ la nivel național”, potrivit unui comunicat emis de ANAF.

Cazul a fost sesizat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care, în data de 5 martie 2015, au dispus efectuarea a 19 percheziții în București și în județele Ilfov și Prahova.

„În fapt, în baza unor protocoale încheiate cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice, în perioada 2008 — 2013, fundația a organizat la nivel național concursuri și teste de evaluare în unități de învățământ la mai multe discipline (matematică, limba română, limbi străine, informatică, fizică). Deși se obliga să asigure fonduri pentru organizarea acestor concursuri, fundația a perceput o taxă de participare de 20 lei/copil pentru fiecare disciplină și etapă a concursului și a obținut venituri în sumă totală de 26.397.446,88 lei, pentru care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale”, potrivit documentului.

Pentru colectarea sumelor, președintele fundației utiliza inclusiv contul bancar personal și înregistra în evidențele contabile ale organizației contracte fictive de prestări servicii de consultanță încheiate cu diverse societăți care aparțineau membrilor consiliului director al fundației.

„Mai mult, profesorii cooptați pentru conceperea subiectelor de evaluare erau plătiți cu sume modice de 2.000 de lei, în timp ce rudele președintelui fundației (soție, frate, cumnați, nepoată, verișori etc) încasau sume de ordinul sutelor de mii de lei, în baza unor contracte fictive de cesiune de drepturi de autor. De exemplu: un absolvent de 11 clase, având calificare de lăcătuș reparații locomotive, a încasat suma netă de 107.000 de lei pentru că ar fi elaborat subiectele pentru disciplina matematică, clasa a XII-a”, se menționează în comunicat.

În urma verificărilor specifice, inspectorii antifraudă au estimat prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului la 7.623.390 lei, acesta fiind compus din TVA de plată în valoare de 4.135.096 lei, impozit pe profit în sumă de 1.554.004 lei, impozit pe venituri din activități independente în cuantum de 1.745.838 lei și contribuție individuală la asigurările sociale de sănătate (5,5%) de 188.452 lei.

„Demersurile de cooperare interinstituțională între Parchetul de pe lângă Tribunalul București și DGAF au fost derulate cu respectarea competențelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condițiile stabilite prin documentele de cooperare”, se mai spune în comunicat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Ce secrete a descoperit David Popovici. Știe tot după ce s-a antrenat cu Pan Zhanle
Capital.ro
Preț carburanți, 7 august 2026. Schimbarea apărută înainte de weekend la benzinării
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A fost găsit trupul lui Ionuț, tânărul de 23 de ani care s-a răsturnat cu skijetul la Dubova. Era căutat de 2 zile
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Horoscop 7 august. O zi cu răsturnări de situație pentru toate zodiile. Cine primește o veste care îi poate schimba viitorul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România