VICTOR PONTA, un nou atac la liberali: PNL vrea să deţină toată puterea. E un pic mai dificil

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa BPN, că liderii social-democraţi au aprobat programul Consiliului Naţional, de la sfârşitul săptămânii, în care va fi ales un nou preşedinte şi vor fi făcute modificari la statutul partidului.
Ionela Marcu
09 mart. 2015, 10:03
VICTOR PONTA, un nou atac la liberali: PNL vrea să deţină toată puterea. E un pic mai dificil

Potrivit lui Victor Ponta, membrii comisiei din partid se vor întruni luni pentru a dezbate amendamentele la statut, urmând ca acestea să fie finalizate până joi, cel târziu vineri.

„Am discutat cu colegii mei, la comisia de astazi voi propune şi un text. Este vorba de un anumit tip de resposabilitate politica, nu juridica… Care sunt diversele faze ale procesului penal pentru faptele de coruptie in care, din punct de vedere strict politic al PSD, trebuie sa faci un pas inapoi dintr-o funcţie importantă,  din conducerea Camerei, din funcţia de ministru, de presedinte sau vicepresedinte de organizatie…”, a spus Ponta.

CITEŞTE ŞI VICTOR PONTA: Dorinţa PNL de a avea toată puterea e un lucru RĂU pentru România

Liderul PSD a mai precizat că social-democraţii au fost acuzaţi, de-a lungul timpului, că îşi apără corupţii sau că deţine toată puterea, explicând astfel necesitatea modificării statutului partidului. 

„În acelasi timp, au existat si anul trecut aceleasi acuze: în priul, ca vrem sa luam toata puterea si s-a rezolvat acest lucru. Nu vrem să o luăm sau, în orice caz,  nu detinem noi toată puterea, mai degrabă se merge în partea cealaltă în care PNL să detine toata puterea. Dar e un pic mai dificil. Şi, in al doilea rand, ca nu avem o atitudine transanta fata de colegii acuzati de fapte de coruptie. Atitudinea transantă poate fi din punct de vedere politic şi în acest sens va fi propunerea mea de modificare de statut„, a explicat Ponta.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Dărâmat de moartea „rivalului” Emeric Ienei, Mircea Lucescu a tras un semnal de alarmă: „Să ne ierte Dumnezeu că nu știm să prețuim marile valori”
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Amendă pentru românii care îşi lasă câinii liberi. Vecinii îi pot reclama
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
”Când vedeți că se sting legendele Stelei, vă pare rău de războiul cu ele?”. Gigi Becali a dat cărțile pe față după moartea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Se acordă o nouă zi liberă pentru români! Cine poate beneficia de ea
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai