Codin Maticiuc, mai tare ca Radu Beligan şi Horaţiu Mălăele. Câte cărţi a vândut Poponeţ în 6 luni

Codin Maticiuc a lansat în septembrie anul trecut prima carte. Intitulat „Consumatorul de suflete”, volumul include toate poveștile sale de amor. În mai puţin de 6 luni, Poponeţ a ajuns unul dintre cei mai cititiţi scriitori de la editura ALL.
Alina Costache
09 mart. 2015, 16:59
Codin Maticiuc, mai tare ca Radu Beligan şi Horaţiu Mălăele. Câte cărţi a vândut Poponeţ în 6 luni

Codin Maticiuc, craiul de Dorobanţi poreclit Poponeţ, a lansat pe 24 septembrie cartea „Consumatorul de suflete„, o expunerea vieţii sale amoroase. Poponeţ a reuşit să vândă în mai puţin de şase luni peste 5.600 de exemplare. Interesant este că „Poponeţ” este cel mai citit scriitor al editurii ALL, depăşindu-i în vânzări pe Radu Beligan şi Horaţiu Mălăele.

Codin Maticiuc a declarat că nu urăşte presa, cu toate că i-a expus escapadele în titluri răsunătoare.

„Aşa a fost să fie. Poate că şi treaba asta m-a ajutat să public, să am o lansare cu toată presa lângă mine. Tot răul spre bine. Eu sunt foarte rău, foarte viciat. Eu sunt beizadeaua perfectă. Nutella pe pâine, fumatul, vinul sunt vicii. Multe elemente din viaţa mea se regăsesc în cartea mea, deşi e ficţiune. Părinţii mei au citit-o. Mama a spus să ne ferească Dumnezeu de acum încolo ce-o să vină. Eu sunt tăbăcit deja. Am obrazul gros. Nu am o problemă cu critica. O accept şi o îmbrăţişez. Sunt prieten foarte bun cu toate fostele mele prietene. Am vorbit cu Anna Lesko, am felicitat-o pentru copil”, a declarat Codin Maticiuc la Antena 1.

„E o carte plină de vicii, de nenorociri, ce putea să scrie un pierde-vară ca mine?! Beizadeaua lansează cartea. E hard-core”, spune Poponeţ.

Pentru a le liniști pe anumite femei care i-au trecut prin pat, Codin Maticiuc le transmite un mesaj subtil: „Cartea este ficțiune, dar, ca orice carte de ficțiune, are la bază elemente reale. Pentru ca să fie cât mai credibilă, trebuie să ai multe elemente de adevăr. Și, cumulul personajelor pe care le-am întâlnit eu în întreaga viață s-au întrunit în personajele din cartea asta”.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Cum arată casa în care s-a ascuns criminalul de 13 ani din Cenei, după moartea lui Mario. Ce s-a găsit în patul lui
Fanatik.ro
Exclusiv. Denis Alibec și-a reziliat contractul cu FCSB și va juca la Farul! Gigi Becali trimite alți doi jucători la Constanța
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Proprietarii de apartamente trebuie să plătească. Asociația de proprietari poate acționa proprietarul în instanță
Playtech.ro
Concurenta de la Chefi la Cutite a murit într-un teribil accident rutier. Avea doar 40 de ani
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tal Berkovich, concurentă la un show culinar, s-a stins din viață din cauza unui eveniment rutier
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Facturi uriașe la întreținere! Va fi haos în februarie
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil