Victor Ponta: Avem la est un MARE URS. Uneori se face că DOARME, alteori se face că se apropie de România

Premierul Victor Ponta a declarat, la o întâlnire cu investitorii britanici că, la est este un "mare, mare urs", care pretinde că doarme sau că se apropie de teritoriul românesc, făcând rău altor state, dar România rămâne cea mai stabilă ţară din regiune în care se poate investi.
Ionela Marcu
10 mart. 2015, 11:42
Victor Ponta: Avem la est un MARE URS. Uneori se face că DOARME, alteori se face că se apropie de România

Victor Ponta s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria cu o delegaţie de oameni de afaceri britanici reprezentând circa 50 de companii din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Ponta a ţinut să-i asigure pe investitorii britanicii că, în pofida vremurilor complicate şi a evenimentelor din apropierea ţării, România este cel mai stabil şi predictibil stat din regiune.

Avem la est un mare, mare urs. Uneori se face că doarme, alteori se face că se apropie de România sau face foarte mult rău Ucrainei, Moldovei, Georgiei şi altor ţări care încearcă să se dezvolte democratic. Cu atât mai mult în aceste condiţii, vă pot asigura – şi nu este doar opinia Guvernului, cred că e o afirmaţie care se bazează pe toate opiniile independente – că România este şi va rămâne cea mai stabilă şi predictibilă ţară din regiune. Aşadar, este ţara cu care se pot face afaceri, este ţara cu care se pot face proiecte pentru viitor”, le-a spus Ponta.

El a apreciat că nivelul partaneriatelor de afaceri româno-britanice este redus în comparaţie cu potenţialul existent, arătând că domeniile IT, energiei, infrastructurii sau agriculturii sunt competitive şi pot atrage investiţii.

În opinia premierului, deşi situaţia privind fondurile europene absorbite „a fost o ruşine reală”, doar 7% din fondurile alocate României fiind atrase în cinci ani, din 2012, timp de patru ani la rând, autorităţile au înregistrat o medie de 3% a creşterii economice, cu creşterea considerabilă a absorbţiei banilor comunitari.

CITEŞTE ŞI VICTOR PONTA a vorbit, la bilanţul MApN, despre celebrul serial „HOUSE OF CARDS” VIDEO

Ponta a susţinut că şi legislaţia fiscală favorizează mediul de afaceri, menţionând că România are „încă” o cotă unică de 16%, iar taxa pe valoarea adăugată urmează să fie redusă „anul acesta”.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brumell, a arătat că este vorba de cea mai mare misiune de afaceri britanică în România de după Revoluţie, subliniind că domeniile care interesează în mod special companiile britanice sunt cel nuclear, energie, petrol şi gaze, transport şi infrastructură, apă şi mediu înconjurător.

Conducătorul delegaţiei britanice, Brian Wilson, fost membru în Cabinetul Tony Blair, a arătat că numărul mare al investitorilor britanci prezenţi la Bucureşti este o dovadă a interesului pentru creşterea schimburilor economice bilaterale, subliniind că firmele britanice pot ajuta România să utilizeze mai eficient fondurile europene.

Potrivit datelor ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, nivelul schimburilor comerciale româno-britanice a atins trei miliarde euro în 2014, investiţiile britanice în România fiind de circa 6,5 miliarde euro.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali face două transferuri de top la FCSB chiar de ziua lui: „Un atacant care dă 20 de goluri și un mijlocaș. Fac echipă de Champions League”
Capital.ro
Se schimbă pensionarea pentru femei din iulie. Vârsta crește din nou, iar regulile pentru pensia anticipată sunt diferite
Playtech.ro
Primele perle de la Evaluarea Națională 2026. Răspunsurile care au stârnit amuzamentul profesorilor
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România nu îndeplinește criteriile pentru aderarea la zona euro. Anunțul Comisiei Europene. Cine mai face parte din listă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?