Biroul Executiv Central al PC a aprobat începerea negocierilor cu PLR pentru o fuziune

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că Biroul Executiv Central al partidului a aprobat prin vot începerea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni. Până pe 24 martie se va decide dacă se va realiza această fuziune.
Alina Costache
10 mart. 2015, 21:22
Biroul Executiv Central al PC a aprobat începerea negocierilor cu PLR pentru o fuziune

„Sunt discuţii de mai multe luni care au vizat o alianţă sau fuziune cu partidul domnului Tăriceanu. Aceste discuţii au ajuns la majoritate, în Biroul Executiv Central am luat un vot pentru începerea negocierilor cu PLR. Cred că după 16 noiembrie cetăţeanul aşteaptă o altfel de politică, mai aproape de cetăţean. Asta vrem să facem, să oferim o alternativă la PNL şi chiar la PSD. Prin fuziune vom deveni al treilea pol politic”, a precizat preşedintele PC, Daniel Constantin pentru Gândul Live.

Constantin a spus că se vor forma două comisii, una din fiecare partid, care vor negocia timp de două săptămâni şi se va decide în 24 martie dacă se ajunge la un consens pentru fuziunea dintre PC şi PLR.

„Votul de astăzi înseamnă două săptămâni de negocieri, două comisii care se vor aşeza la masă pentru a vedea dacă există un consens. Pe 24 martie ne vom reuni şi, dacă va exista un consens, se va declaşa un congres care va alege un preşedinte al partidului nou creat. Noul partid, dacă se va crea, va participa la alegeri pe liste proprii”, a mai arătat Constantin.

El a mai afirmat că noul partid se va poziţiona ca partid de centru-dreapta, membru în grupul liberalilor europeni.

„Cred că dacă lucrurile vor merge bine, vom avea PSD, PNL şi un partid nou, nu există nicio supărare din partea PSD în privinţa aceasta”, a adăugat Constantin.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Primul club care îi închide ușa în nas lui Dennis Politic, căzut în dizgrație la FCSB: „Nu e cazul!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Cât costă să pui panouri fotovoltaice pe o casă în 2026 fără ajutor de la stat. În câți ani îți scoți banii
Adevarul
„Taxa de loialitate” la abonamente: de ce plătești mai mult dacă ești client vechi
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
NBC ar fi oferit 6.000.000 de dolari pentru jumătate de oră de interviu cu o legendă a sportului românesc
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de Pământ după Luna Nouă. Taurii, Fecioarele și Capricornii intră într-o perioadă de transformări importante
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România