Efectele nebănuite ale ciocolatei. Cum acţionează asupra organismului

Flavanolii (element prezent în proporție mare în cacao) ameliorează funcțiile cerebrale la vârstnici - arată un studiu realizat recent de o echipă de cercetători italieni de la Universitatea L'Aquila, citat miercuri de passionsante.be.
Iulian Tudor
11 mart. 2015, 11:23
Efectele nebănuite ale ciocolatei. Cum acţionează asupra organismului

Cercetătorii au efectuat teste pe un grup de participanți între 61 și 85 de ani, fără deficiențe cognitive problematice (cu numai câteva slăbiciuni legate de vârstă). Au fost alcătuite trei grupuri, în funcție de consumul zilnic de flavanoli (sub formă de băuturi pe bază de ciocolată). În primul grup, oamenii consumau o doză mare (1 gram pe zi), în al doilea, o doză medie (500 de miligrame), iar în al treilea, o doză mică (50 de miligrame).

Flavanolii sunt antioxidanți prezenți în proporție mare în cacao, dar și în ceai, vin roșu și o serie de legume și fructe (struguri, cireșe, caise, zmeură, cartofi cu coajă, prune, căpșuni, pere).

Lucrurile care vor dispărea până în 2020: Ciocolata e pe listă

Au fost evaluate capacitățile cognitive (memoria, judecata, rezolvarea problemelor, atenția, luarea deciziilor) ale participanților înainte și la două luni de la experiment, o atenție sporită fiind acordată funcțiilor executive (care joacă un rol cheie în gestionarea timpului și a spațiului, în adaptarea la evoluția unei situații). Rezultatul analizei arată că cei care au consumat cantități de flavanoli de la medii la mari au prezentat o ameliorare ‘semnificativă’ a parametrilor avuți în vedere.

În plan fizic, s-au constatat rezultate mai bune în privința rezistenței la insulină și a presiunii arteriale. Aceste două elemente ar putea explica (este doar o ipoteză) îmbunătățirea observată în funcțiile cerebrale. Cercetătorii afirmă că, în orice caz, sursele alimentare bogate în flavanoli pot contribui la menținerea creierului în formă bună, la orice vârstă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat