Controale de amploare în Piaţa Obor. Vezi ce a descoperit poliţiştii pe tarabele cu peşte

Polițiști specializați în investigarea criminalității economice din cadrul IGPR au confiscat 127 de kilograme de pește și 10 kilograme de icre și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 62.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru combaterea ilegalităților care se comit în domeniul comerțului cu pește.
Filip Stan
12 mart. 2015, 14:27
Controale de amploare în Piaţa Obor. Vezi ce a descoperit poliţiştii pe tarabele cu peşte

Polițiștii de la investigarea criminalității economice au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în Hala de Pește Bucur — Obor din București.

Potrivit Agerpres, au fost verificați opt agenți economici, iar pentru neregulile constate au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 62.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă măsura retragerii temporare de la comercializare a unei cantități de 315 kilograme de pește.

La acțiune au participat polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice — IGPR și de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, precum și specialiști de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor — Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
A picat transferul așteptat la FCSB! Anunțul lui Gigi Becali
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Prețul carburanților va scădea. Măsurile anunțate de Guvern
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?