Foştii membri ai Comisiei de Despăgubiri din ANRP în perioada 2009-2011, audiaţi la DNA

Foştii membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri din ANRP în perioada 2009-2011, dar şi evaluatori şi beneficiari ai unor retrocedări vizate în noul dosar deschis de Direcţia Naţională Anticorupţie urmează să fie audiaţi.
Ionela Marcu
16 mart. 2015, 09:37
Foştii membri ai Comisiei de Despăgubiri din ANRP în perioada 2009-2011, audiaţi la DNA

Potrivit unor surse juridice, vor fi aduse la DNA cu mandat sau vor fi citate să se prezinte toate persoanele care, în perioada 2009-2011, au fost membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri din cadrul ANRP.

În plus, în noul dosar deschis la DNA vor da declaraţii persoane care au făcut evaluările în vederea retrocedării unor imobile. Şi asta în cazul retrocedărilor unde există suspiciuni de supraevaluare cu peste 20 la sută a valorii de despăgubire stabilite iniţial.

Citeşte şi: Horia Georgescu, adus cu MANDAT la DNA. Şeful ANI este AUDIAT în legătură cu ANRP

Horia Georgescu, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, a fost adus luni dimineaţa cu mandat la DNA. Horia Georgescu a fost adus sub escorta ofiţerilor DNA pentru a da explicaţii într-un dosar care are legătură cu activitatea acestuia în Comisia de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în martie 2010. Potrivit România TV, Horia Georgescu este acuzat de abuz în serviciu.

Acesta este suspectat de abuz în serviciu în acest dosar, deschis în urma unei sesizări a ANRP privind retrocedări în cazul unor imobile supraevaluate.

Foşti şefi ai ANRP sunt audiaţi şi ei, luni, la DNA, în dosarul în care a fost citat şi şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu. Deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie. La scurt timp, în faţa procurorilor a ajuns şi fosta şefă ANRP, Ingrid Zaarour.

Citeşte şi: Deputatul PNL Theodor Nicolescu şi fosta şefă ANRP, Ingrid Zaarour, audiaţi la DNA

În acest dosar se fac cercetări pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în raport cu cei care au fost membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri din cadrul ANRP.

Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de retrocedări.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce au făcut jucătorii Angliei imediat după egalul cu Ghana de la Cupa Mondială. Ce frumuseți i-au așteptat în tribune
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Rezolvare subiecte matematică Evaluarea Națională 2026. Cerința care i-ar putea departaja pe elevii foarte bine pregătiți
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?