Alina Gorghiu: Voi cere senatorilor PNL să voteze la vedere pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, la Realitatea TV, că le va cere senatorilor liberali să voteze cu bilele la vedere la votul din plenul Senatului faţă de solicitarea DNA de ridicare a imunităţii parlamentare.
Filip Stan
16 mart. 2015, 20:37
Alina Gorghiu: Voi cere senatorilor PNL să voteze la vedere pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova

„Îi voi ruga pe toţi senatorii PNL să voteze la vedere, să ţină bilele în faţa camerelor de luat vederi (…) Senatorii liberali vor vota pentru o procedură judiciară corectă„, a declarat copreşedintele PNL.

Alina Gorghiu a precizat că astfel PNL va putea demonstra că social-democraţii vor fi cei care se vor opune arestării preventive a lui Dan Şova. „Ca de obicei, PSD va vota împotriva ridicării imunităţii„, a spus Gorghiu.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a declarat, după şedinţa Biroului Permanent, că cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova a fost trimisă la Comisia juridică.

Potrivit Regulamentului Senatului, în cazul solicitării privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, Comisia juridică are termen trei zile pentru a elabora raportul, iar plenul Senatului are termen cinci zile pentru a da un vot în urma avizului Comisie juridice.

Astfel, este de aşteptat ca la Biroul Permanent de săptămâna viitoare să se stabilească, în baza raportului Comisie juridice, data la care se va desfăşura votul în plen.

Decizia finală privind solicitarea DNA va fi luată în plenul Senatului. Senatorii vor decide prin vot dacă Dan Şova poate fi arestat.

Procurorii DNA au cerut, vineri, încuviințarea arestării preventive a senatorului Dan Șova, acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Procurorul şef al DNA a trimis, vineri, procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea toate hardurile calculatoarelor societăţii de avocaţi, pentru a ascunde corespondenţa purtată prin e-mail între societatea de avocaţi şi conducerile celor două complexuri energetice.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică că recomandarea pe care a făcut-o aleșilor PSD este să voteze „pentru” în cazul cererilor formulate de DNA.

„Recomandarea noastră a fost întotdeauna de a se vota „pentru”. Dar, dincolo de recomandare, oamenii au propria lor minte”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT