CAZUL FIREA-BĂSESCU. Parchetul General explică de ce dosarul nu este de competenţa DNA

Dosarul în care este cercetat fostul șef al statului Traian Băsescu pentru șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut la adresa senatorului PSD Gabriela Firea ar putea fi de competența procurorilor DNA, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Ministerul Public a respins însă această teorie, explicând de ce dosarul este cercetat de Parchet.
Iulian Tudor
18 mart. 2015, 12:03
CAZUL FIREA-BĂSESCU. Parchetul General explică de ce dosarul nu este de competenţa DNA

Potrivit surselor citate, dosarul Băsescu-Firea ar ţine de competenţa DNA, acestea invocând art. 1 litera a din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Infractiunea de ŞANTAJ este de competenta DNA şi nu de competenta Procurorilor de la Parchetul General, scrie şi hotnews.ro.

Astfel, Legea 78/2000, in baza careia functioneaza DNA, arata la articolul 1 care sunt categoriile de persoane carora li se aplica prevederile legii: „a) care exercită o functie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autoritătilor publice sau institutiilor publice” iar la articolul 13 sunt definite infractiunile asimilate faptelor de coruptie care intra in competenta DNA inclusiv santajul.

Astfel, la articolul 13 indice 1 se arata urmatoarele: „Infractiunea de santaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepsete cu închisoare de la 7 la 12 ani.”

In cazul in care Parchetul General il va trimite pe Traian Basescu in judecata sub acuzatia de santaj, scrie sursa citată, risca restituirea dosarului la DNA pentru lipsa de competenta in anchetarea faptelor. 

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU, URMĂRIT PENAL pentru ŞANTAJ. Ce s-a întâmplat în faţa procurorului

REACŢIA PARCHETULUI 

Ministerul Public a reacţionat, într-un comunicat de presă, la informaţiile privind dosarul Băsescu-Firea:

Prin ordonanţa emisă la data de 17 aprilie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată prin plângerea penală formulată de către doamna Firea Gabriela, în temeiul dispoziţiilor art. 305 alin. (1) din Noul Cod de procedură penală.

Ulterior, prin ordonanţa din data de 11 martie 2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, în formă continuată, prevăzută de art. 207 alin. (2) din Noul Cod penal (două acte materiale), referitoare la declaraţiile publice ale acestuia, din datele de 13 aprilie 2014 şi 15 aprilie 2014.

La momentul dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian s-a avut în vedere faptul că acesta nu mai deţinea nicio funcţie publică, de natură a atrage competenţa de soluţionare a cauzei în raport de calitatea persoanei, fapt pentru care dispoziţiile art. 1 litera a) din Legea nr. 78/ 2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nu sunt aplicabile; pe cale de consecinţă, nici dispoziţiile art. 131 din acelaşi act normativ.

Menţionăm faptul că Preşedintele României se bucură de imunitate penală, fapt pentru care nu a fost menţionată această calitate, în mod expres, în nicio dispoziţie procesual-penală.”

Traian Băsescu este urmărit penal pentru şantaj. Fostul preşedinte a fost, miercuri, la Parchetul General, unde a fost chemat în calitate de suspect în dosarul în care senatorul PSD, Gabriela Firea, l-a acuzat de şantaj.

Lucian Bolcaş, avocatul social-democratei, a relatat ce s-a întâmplat în faţa procurorului, precizând că fostul preşedinte este cercetat în calitate de suspect pentru infracţiunile de şantaj si ameninţare. 

Parchetul General a anuntat, miercuri, intr-un comunicat ca prin ordonanta din data de 11 martie 2015 procurorii au dispus „efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de domnul Basescu Traian sub aspectul savarsirii infractiunii de santaj”.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Diana Şucu nu a ştiut când soţul ei a intrat în fotbal: “A venit să îmi spună că va lua acţiuni la Rapid! Când am auzit de Genoa, îmi spuneam că nu e adevărat”
Capital.ro
Profeția lui Călin Georgescu a devenit realitate? Dan Andronic spulberă speranțele românilor naivi: Și-a amintit ce au spus alții
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce secret din cariera de jucător încă ascunde Gică Hagi. Fostul său coleg: ”Eu știu ce s-a întâmplat atunci!”
MediaFlux
La ce alimente a renunțat Andreea Esca pentru a se menține în formă. Prezentatoarea Știrilor PRO TV dezvăluie secretul siluetei sale
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj