Victor Ponta le reproşează miniştrilor că nu au explicat importanţa OU care a modificat 26 de acte normative

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat 26 de acte normative este constituţională şi era urgentă, a afirmat premierul Victor Ponta, care le-a reproşat miniştrilor, în şedinţa de guvern, că nu au explicat public importanţa şi urgenţa acestei ordonanţe.
Ionela Marcu
18 mart. 2015, 12:17
Victor Ponta le reproşează miniştrilor că nu au explicat importanţa OU care a modificat 26 de acte normative

„Săptămâna trecută, am adoptat ordonanţa numărul 2 cu măsuri fiscal-bugetare. Ca de obicei, nimeni nu citeşte ordonanţa, toată lumea e contra. Vreau să spun foarte clar: cred că este şi constituţional, şi era şi urgent să dăm 2% la Cultură, pentru că tot săptămâna trecută am aprobat bugetul la Loterie. Domnul ministru Vulpescu (al Culturii-n.r.), dacă nu ieşiţi să spunem că e vorba de 2% la Cultură, îl abrogăm, că dumneavoastră l-aţi propus, o măsură fiscală! (…) Îmi fac datoria şi explic, dar dacă nu explicaţi fiecare ministru în parte că în acea ordonanţă cu măsuri fiscal-bugetare am rezolvat probleme punctuale, urgente şi absolut constituţionale, în România cine ţipă mai tare, are dreptate”, a spus Ponta.

Ponta a mai arătat că ordonanţa cuprinde măsuri privind programele de sănătate şi permite DNA şi DIICOT să facă anumite cheltuieli.

„Dacă opoziţia sau ONG-urile nu sunt de acord să dăm voie la DNA şi la DIICOT să facă cheltuieli, să spună”, a mai afirmat premierul, adăugând că „nu înţelege această opoziţie oarbă şi surdă la lucruri extrem de importante”.

Guvernul a adoptat până în prezent, în anul 2015, două ordonanţe de urgenţă, una privind schemele de plăţi în agricultură şi alta privind modificarea mai multor acte normative. Ambele ordonanţe au fost anunţate iniţial ca adoptate în şedinţa de Guvern din 4 martie, dar apoi au fost rediscutate într-o nouă şedinţă a Executivului.

Premierul Ponta a declarat, în repetate rânduri, că Executivul va aviza în acest an mult mai puţine astfel de ordonanţe.

APADOR-CH şi alte 11 organizaţii neguvernamentale au cerut însă Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţă de urgenţă care intervine în mai multe domenii, arătând că sunt modificate 26 de acte normative, şi i-au cerut premierului Victor Ponta să demisioneze.

Organizaţiile semnatare arată, luni, într-un comunicat de presă, că deşi aparent este doar a doua ordonanţă de urgenţă din acest an, această ordonanţă cuprinde în realitate 26 de ordonanţe de urgenţă şi a fost publicată direct în Monitorul Oficial, vineri, fără a fi postată în prealabil pe site-ul Guvernului, în dezbatere publică.

Potrivit sursei citate, acesta este un mod prin care Guvernul încearcă să mascheze „abundenţa de ordonanţe de urgenţă cu care s-a remarcat şi în anii trecuţi” şi pentru care a fost criticat atât de societatea civilă, cât şi de Comisia Europeană.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
A fost penalty la Assad? Cristi Balaj, verdict nemilos pentru Universitatea Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 10 august. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Cele mai mici tarife din țară
Playtech.ro
Formează un număr mai mare de 508 mutând un singur băț. Testul care pare banal a devenit viral
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat