O mamă şi-a turnat fiul la poliţie: „Mai bine după gratii, decât consumator de droguri”

Un tânăr din municipiul Dorohoi, care s-a apucat de fumat marijuana, a ajuns să fie judecat pentru consum ilicit de droguri, după ce a fost denunţat chiar de mama lui. Isprava l-ar putea costa libertatea pe adolescent şi asta pentru că tânărul mai are o condamnare cu suspendare pentru furt.
Iulian Tudor
19 mart. 2015, 07:28
O mamă şi-a turnat fiul la poliţie:

Potrivit anchetatorilor, Răzvan Gabriel L., în vârstă de 18 ani, ar fi recoltat vara trecută mai multe inflorescenţe de pe haldanii de cânepă din flora spontană din apropierea municipiului Dorohoi, pe care le-a dus acasă şi le-a pus la uscat, scrie monitorulbt.ro. În decembrie, tânărul şi-a adus aminte de ele şi şi-a confecţionat mai multe ţigări pe care le-a fumat aproape una după alta, până i s-a făcut rău. Când drogul a început să-şi facă efectul, tânărul a acuzat o serie de probleme de comportament, iar mama acestuia, neştiind ce se întâmplă, a sunat la 112 solicitând intervenţia ambulanţei.

Citeşte şi O femeie a fost oprită la AEROPORT deoarece avea SÂNII prea mari. Ce descoperire au făcut AUTORITĂŢILE FOTO

Cadrele medicale au realizat că este vorba de o intoxicaţie şi i-au cerut femeii să le spună ce anume a consumat băiatul. Când i-a verificat buzunarele hainelor, părintele a găsit câteva grame de canabis (din amestecul de flori, frunze şi tulpini tinere ale cânepei indiene, care conţine canabinoizi, se face marijuana). „Cadrele medicale de la ambulanţă i-au anunţat pe poliţişti, iar aceştia ne-au sesizat imediat pe noi”, a spus Viorel Porumb, procuror în cadrul DIICOT-biroul teritorial Botoşani.

Acuzat de consum ilicit de droguri, Răzvan Gabriel L. riscă să ajungă după gratii.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Iosif Rotariu, revoltat că riscă să rămână fără indemnizația de merit pentru Supercupa Europei: „E dureros! Am jucat și o finală de Cupa Campionilor, am fost la Mondialul din ’90”
Capital.ro
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Lista celor 11 miniștri și condițiile puse de social-democrați
Playtech.ro
Până când poți plăti rovinieta dacă ai circulat deja fără ea. Regula aplicată din octombrie
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT