Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, audiat din nou la DNA în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, a sosit joi la sediul DNA Ploiești, unde a fost citat pentru a da declarații în dosarul în care Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv pentru fraudare de fonduri europene.
Ionela Marcu
19 mart. 2015, 08:17
Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, audiat din nou la DNA în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta

La intrare în sediul DNA, Mircea Cosma a reiterat că se afla în spital atunci când a avut loc licitația pentru lucrările de canalizare din orașul Comarnic, potrivit Agerpres.

Cumnatul premierului, Iulian Herțanu, și omul de afaceri Vladimir Ciorbă se află în arest preventiv, aceștia fiind urmăriți penal într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești, care vizează mai multe infracțiuni, printre care și cea de deturnare de fonduri europene.

În același dosar, directorul SC Grossman Ilie Drăgan este arestat la domiciliu, în timp ce alte cinci persoane sunt urmărite penal sub control judiciar — deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele CJ, Mircea Cosma, fostul consilier județean, Mihail Coman și omul de afaceri Liviu Munteanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„FCSB NU se califică în play-off!”. Verdictul AI devastator pentru Reghe și Gigi Becali
Capital.ro
Schimbare în obiceiurile de consum ale românilor. Cine decide, de fapt, ce ajunge în coșul de cumpărături
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o pastilă expirată. Medicii explică dacă poate deveni periculoasă
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT