Preşedintele venezuelean a lansat o campanie pentru anularea decretului lui Obama

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a fost miercuri primul care a semnat o scrisoare deschisă către președintele american Barack Obama, cerând anularea decretului în care liderul de la Casa Albă califică Venezuela drept ''o amenințare neobișnuită și extraordinară'' la adresa securității SUA, relatează joi AFP.
Alina Costache
19 mart. 2015, 11:34
Preşedintele venezuelean a lansat o campanie pentru anularea decretului lui Obama

”Am venit să pun prima semnătură în cadrul unei mari campanii care va aduna circa zece milioane de persoane”, a declarat Maduro, luând cuvântul în Piața Bolivar, situată în centrul istoric al capitalei țării, Caracas.

El a precizat că strângerea de semnături pentru această campanie, intitulată ”Obama, anulează decretul imediat”, va fi lansată joi în toată Venezuela.

Maduro a precizat că, începând de joi, vor avea loc la „vizite la domiciliu pentru ca cel puțin zece milioane de venezueleni să semneze petiția”, în semn de ”omagiu față de Hugo Chavez”, predecesorul lui Nicolas Maduro.

Cele 11 țări membre ale Alianței Bolivariene pentru Americi (ALBA) au făcut apel marți la președintele Obama să-și anuleze decretul. Cele 12 țări din Uniunea Națiunilor Sud-Americane (UNASUR) au făcut același lucru sâmbătă.

Președintele Obama a semnat săptămâna trecută un decret care prevede sancțiuni împotriva unor înalți responsabil venezueleni și a acuzat Venezuela că reprezintă ”o amenințare neobișnuită și extraordinară” la adresa securității naționale a SUA.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
CFR Cluj – FCSB, două despărțiri cu câteva ore înainte de derby. Au fost dați afară! Exclusiv
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Tatuajele românilor din urmă cu 125 de ani. Studiul fascinant al lui Nicolae Minovici despre semnele de pe pielea oamenilor
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Răsturnare de situație privind pacea în Ucraina! Putin răspunde propunerilor lui Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat