Vestitul whisky japonez are „mamă” scoţiană şi „tată” nipon GALERIE FOTO

Povestea celebrei băuturi alcoolice are la origine o mare dragoste. Jessie Roberta Cowan, din Kirkintilloch, nici nu ştia cum avea să i se schimbe viaţa după ce un japonez ajunsese în casa familiei ei, în calitate de chiriaş. Era în 1918, când Masataka Taketsuru venise în Scoţia pentru a studia Chimia, la Universiatea Glasgow. Era atras de arta fabricării whisky-ului şi a intrat ucenic la Distileria Longmorn, din Speyside, iar mai târziu, a lucrat la Distileria Hazelburn, din Campbeltown.

Între Masataka şi Jessie – căreia apropiaţii îi spuneau Rita – s-a născut o legătură puternică. După doi ani, în data de 8 ianuarie 1920, se căsătoreau, în Glasgow. Acesta a fost începutul unei lungi călătorii la capătul căreia, Rita a devenit „mama whisky-ului japonez.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Imediat după căsătorie, Rita şi-a urmat soţul în Japonia şi l-a încurajat în visul lui de a-şi face propria lui distilerie. Din 1923, a lucrat pentru Kotobukiya – devenită mai târziu gigantul nipon al băuturilor alcoolice Suntory – din Kyoto. După un deceniu, Masataka se pregătea să îşi deschidă propria lui distilerie la Yoichi, care a devenit mai târziu marea companie de băuturi japoneze Nikka.

Alte articole

DIGI SPORT LIVE U CLUJ – UNIVERSITATEA CRAIOVA ONLINE VIDEO. Finala Cupei României 2026, preambul la lupta pentru titlu în Superligă

IDV la Petrești. Cum a devenit Dâmbovița un punct industrial strategic pentru camioanele militare ale Armatei Române

Rita l-a ajutat să producă prima sticlă de whisky

Rolul Ritei a fost colosal în îndeplinirea visului soţului ei. În 1940, Masataka producea propriul său whisky. „Ea i-a oferit nu numai sprijin moral, dar şi financiar atunci când treceau prin perioade mai dificile. Ea a făcut toate eforturile pentru a se adapta culturii japoneze şi a-i fi sprijin de nădejde soţului său. Nu l-a părărit nicio clipă, nici măcar în vremea războiului”, a dezvăluit Emiko Kaji, directorul de vânzări al companiei internaţionale Nikka Whisky.

Kaji a mai dezvăluit că Rita „învăţase să gătească foarte bine mâncărurile japoneze şi le oferea oaspeţilor cu meniuri tradiţionale nipone. Dădea şi lecţii de Engleză şi pian, iar veniturile pe care le obţinea din aceste activităţi s-au dovedit a fi de mare ajutor în gospodăria lor, în vremurile mai grele”.

Dar şi mai importante au fost prieteni Ritei, care l-au ajutat pe soţul ei să intre în legătură cu alţi investitori şi să îşi creeze astfel prorpia lui companie de producţie a propriului său sortiment de whiskey. „Masataka nu ar fi reuşit să depăşească o mulţime de dificultăţi pe care le-a întâmpinat fără sprijinul ei loial, a mai spus Kaji.

Distileria de pe insulă

Yoichi era o lume altfel decât Kyoto. Situat în cea mai nordică insulă principală a arhipelagului nipon, Hokkaido, oferea un stil de viaţă mai discret, mai izolat. Dar pentru Masataka era locul perfect pentru distileria sa. Alesese acest loc pentru că semăna mult cu Scoţia, se simţea acolo ca în Scoţia şi, până şi vremea era ca în Scoţia.

Rita era şi ea încântată şi s-a apucat să înveţe temeinic cultura şi obiceiurile nipone. Vorbea numai în Japoneză şi adoptase tradiţiile locale.

Dar viaţa ei avea să se schimbe din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deşi devenise o adevărată japoneză, o dată cu războiul, prietenii şi chiar şi fiica ei japoneză adoptată începuseră să o respingă pentru faptul că era, la origine, britanică, a povestit strănepotul ei, Harry Hogan. 

Şi autorităţile nipone începuseră să o persecute din cauza războiului şi a faptul că era considerată ca făcând parte din tabăra inamică. „Casa lor a fost percheziţionată pentru că aveau o antenă pe acoperiş, iar poliţia specială credea că Rita era un spion aflat în legătură cu forţele britanice sau ruse”, a dezvăluit strănepotul Ritei, Harry Hogan.

Rita a mers mai departe şi, în ciuda tuturor obstacolelor, a reuşit, împreună cu soţul ei, să facă din distileria lor cea mai prosperă linie de producţie de whisky japonez, în vreme de război, când importul acestei băuturi era prohibit, în timp ce apetitul japonezilor pentru whisky creştea.

Rita a murit în 1961, la 63 de ani, dar „moştenirea ei trăieşte” şi acum în Yoichi, oraş a cărui stradă principală îi poartă numele: „Strada Rita”, iar ţara care a adoptat-o după ce s-a căsătorit cu un japonez nu a uitat-o nici acum. Masataka amurit în august, 1979, la vârsta de 85 de ani şi odihneşte alături de soţia lui, în Yoichi.

Povestea ei, a soţului ei care a fost supranumit „tatăl whisky-ului japonez” şi a afacerii lor, denumită acum „Compania de Distilare Nikka Whisky”, aparţinând acum grupului Asahi, a fost subiectul unui film pentru micile ecrane, „Massan”, după a cărui prezentare vânzările au crescut spectaculos.

Recent, în clasamentul internaţional al celebrei băuturi, locul întâi a fost câştigat de whisky-ul japonez, şi nu de cel scoţian aşa că Masataka, pe care japonezii îl numes „tatăl” whisky-ului japonez, ar fi mândru de acestă victorie. Nu mai puţin şi Rita, care şi-a câştigat pe drept cuvânt titlul de „mama” whisky-ului japonez.