Eduard Hellvig, la bilanţul SRI: Chiar dacă au mai existat GREŞELI, ele nu au afectat securitatea naţională

Șeful SRI, Eduard Hellvig, a declarat, marţi, după prezentarea bilanţului SRI pe 2014, că chiar dacă au existat anumite greșeli ale instituției pe care o conduce, acestea nu au afectat securitatea națională. În plus, Hellvig a precizat că nivelul contraspionajului a crescut ca intensitate. 
Ionela Marcu
24 mart. 2015, 12:27
Eduard Hellvig, la bilanţul SRI: Chiar dacă au mai existat GREŞELI, ele nu au afectat securitatea naţională

Eduard Hellvig a participat la primul bilanţ al SRI, după ce a preluat şefia Serviciului în urmă cu o lună.

„Chiar dacă au mai existat greșeli, ele nu au fost de natură să afecteze securitatea națională. Despre aceste provocări la adresa securităţii naţionale am vorbit în acea dimineaţă la bilanţul SRI. Am prezentat principalele probleme cu potenţial de afectare a securităţii naţionale a României in anul care s-a incheiat şi ce a făcut SRI. SRI și-a dozat eforturile pe o serie de priorități legate de harta riscurilor la nivel naţional: le-a oferit beneficiarilor legali peste 8.000 de informări. Cu partenerii a schimbat zeci de mii de meaje şi a desfăşurat activităţi comune”, a declarat șeful SRI.

Hellvig a adăugat că pe parcursul anului 2014 au fost înaintate către organele de aplicare a legii peste 3.300 de informări, cu 12% mai multe decât în 2013: „Am înaintat către organele de aplicare a legii peste 3.300 de informări, cu 12% mai multe ca în 2013 și am alimentat grupul de lucru interinstituțional pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu un număr de 783 de informări”.

CITEŞTE ŞI KLAUS IOHANNIS, la sediul SRI: Conduita Serviciului trebuie să fie una NEUTRĂ faţă de jocurile politice VIDEO

Şeful SRI a precizat că, în toate aceste demersuri, „nu au existat abateri de la neutralitatea si echidistanţa asumate” de către SRI.

În ceea ce priveşte harta riscurilor la adresa securității, şeful SRI a precizat: „Avem un context regional tensionat, în care criza din Ucraina induce noi riscuri sau potenţează unele mai vechi. SRI a anticipat corect şi a informat decidentii privind evoluţiile de risc în plan regional (…). Am acordat o atenţie sporită contraspionajului care a crescut ca intensitate, dar rămâne si datorită efortului serviciului  la un nivel redus al impactului „.

În ceea ce privește amenințarea teroristă, Hellvig a spus că SRI a acordat o atenție deosebită acestui subiect. „Am acordat o atenție deosebită susținerii unui mix adecvat de măsuri de prevenire și contracarare, care să permită menținerea nivelului de albastru — ‘precaut’, inclusiv ca urmare a eforturilor SRI. Rămânem una dintre puținele țări care nu au fost afectate direct de acest flagel„, a adirmat Hellvig.

El a arătat că una dintre prioritățile pentru 2015 este reprezentată de consolidarea performanței SRI.

„Serviciul va acționa și în 2015 pentru cunoașterea, anticiparea și, acolo unde avem competența, contracararea riscurilor la adresa securității naționale. Vom fi aliați de încredere pentru celelalte instituții din structura de securitate a statului”, a declarat Hellvig.

Directorul SRI a spus că își propune să aducă la un nou nivel deschiderea către societatea civilă și mediul academic, resurse extrem de importante pentru expertiza analitică.

„De asemenea, SRI va acorda o atenție specială opiniei publice, căreia îi datorăm maximum de transparență pe care și-l poate permite un serviciu de informații. Este necesară găsirea unui echilibru just între binomul de securitate și viața privată și promovarea unui pachet legislativ care să reflecte acest echilibru de natură să permită SRI-ului îndeplinirea misiunii sale fundamentale de apărare a statului și a cetățeanului”, a încheiat directorul SRI.

La bilanțul activității SRI pe anul 2014 a participat și șeful statului, Klaus Iohannis, precum și membri ai structurilor de securitate din România.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Nicușor Dan, decizia care bagă sportul în alertă. Nu mai vrea ca primăriile să dea bani cluburilor private de fotbal! A blocat legea finanțărilor de un milion de euro pe an
Capital.ro
Tinerii, în atenția Parlamentului European: finanțare pentru locuri de muncă și stagii plătite
Playtech.ro
Curent mai scump din această toamnă. Cât vom plăti în plus pentru 100 sau 300 kWh consumați
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit estetician a fost împușcat mortal în cabinetul său din Marbella. Atacatorul este încă în libertate
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte