Directorul RATB: Luăm în calcul majorarea tarifelor

Directorul general al RATB, Vincenţiu Daniel Antonescu, spune că Regia nu poate face faţă situaţiei actuale, în contextul în care subvenţia programată pentru acest an, de la Primăria Capitalei, este de 529 milioane lei, faţă de 600 de milioane lei, cât s-a solicitat. Şeful instituţiei spune că dacă nu se vor aloca mai mulţi bani se va reduce considerabil parcul de vehicule de pe stradă şi este posibilă şi majorarea tarifelor.
Filip Stan
26 mart. 2015, 08:19
Directorul RATB: Luăm în calcul majorarea tarifelor

Aproximativ 300 de membri ai Sindicatului Transportatorilor din București au protestat miercuri, de la ora 13.30, în fața sediului central al Regiei Autonome de Transport București, fiind nemulțumiți de nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă 2014-2016, dar și de lipsa bazei materiale necesare pentru menținerea în deplină siguranță a parcului actual de vehicule.

La protestul de miercuri noi am răspuns punctual la toate solicitările colegilor noştri din sindicatul reprezentativ. În primul rând, am considerat ca prioritate principală asigurarea siguranţei parcului şi punerea pe picioare a parcului aflat în imobilizare în momentul de faţă, fapt pentru care suntem în plin proces de declanşare a achiziţiilor publice pe partea de piese mecanice şi de caroserie. Al doilea punct al discuţiei a vizat redresarea şi remedierea anumitor clauze din contractul colectiv de muncă, legate de condiţiile de muncă, pe care dumnealor le-au invocat ca fiind nerespectate în totalitate şi am transmis promisiunea noastră, a managementului, că le vom remedia cât de curând posibil„, a declarat Vincenţiu Daniel Antonescu, directorul general al RATB, potrivit b365.ro.

Şeful RATB spune că, deşi pentru bugetul pe 2015 Regia a făcut o propunere să primească o subvenţie de 600 milioane lei, subvenţia din acest an a fost ajustată „destul de brutal”.

Miercuri am semnat dosarul de declanşare a licitaţiei pentru piesele de autobuz. Asta înseamnă că după 60 de zile piesele vor ajunge la noi, ceea ce înseamnă că în iunie putem scoate parcul aşa cum l-am şi bugetat, promis şi prognozat. Cu rezerva că noi punem pe picioare parcul care acum e imobilizat, dar e posibil să cadă altele (n.r. – vehicule). Când am făcut propunerea să avem subvenţie de 600 de milioane lei de la Primărie am luat în considerare să avem un nou start. Însă, pe site-ul Primăriei Capitalei este o propunere să avem pentru 2015 o subvenţie de 536 milioane lei, din care se scad costurile celor 2 tramvaie şi ajungem la 529 milioane lei. Nu ne vom descurca cu aceşti bani. Vom insista, vom încerca să facem lobby pe lângă Primărie şi Consiliul General ca să explicăm şi să transmitem mai des situaţia parcului ca să nu fim nevoiţi să ajungem în situaţii mai neplăcute decât cea de miercuri„, a spus Antonescu.

Directorul general al RATB spune însă că, dacă Primăria Capitalei nu va da Regiei subvenţia necesară, există riscul să se reducă şi mai mult parcul circulant.

Dacă nu vom obţine subvenţia necesară, evident vom tăia din parcul existent, din piese şi vor fi mai puţine vehicule în traseu, vor fi mai multe nemulţumiri în stradă. Asta nu e o soluţie. Starea transportului în Bucureşti lasă de dorit şi dacă am mai tăia şi din banii pentru achiziţii, pe care cu greu am reuşit să îi calculăm, singura variantă ar fi să umblăm la piese, pentru că la salarii nu avem cum să umblăm, iar asta clar nu e o soluţie„, a spus directorul RATB, pentru B365.ro.

Şeful Regiei a mai precizat că negocierile cu sindicaliştii au vizat şi protocolul care prevede o majorare salarială la nivelul RATB.

Punctul numărul trei a fost legat de partea de protocol pe care noi l-am semnat în toamna anului 2014. Din păcate, nu putem face nimic în privinţa acestui aspect pentru că suntem îngrădiţi de neaprobarea bugetului pe anul 2014. În mare ar fi vorba de o majorare cu 60 de lei per salariat, ceea ce înseamnă un efort financiar de 9 milioane lei, plus taxele aferente. Însă, în momentul de faţă, în situaţia în care încă avem un buget în negociere, încă nu e momentul să ne axăm pe acest protocol. Sigur, nu e de eliminat, pentru că ni l-am asumat prin acel protocol. Nici n-am transmis la negocieri că renunţăm la acest protocol, ci pur şi simplu îl considerăm undeva pe locul 3 sau 4 în topul priorităţilor. Importantă pentru noi este siguranţa călătorilor. Deşi protocolul prevede acea majorare salarială, consider că în momentul de faţă prioritar este parcul, pentru că fără parc dumnealor nu ar mai avea ce să conducă şi ne gândim nu la ziua asta, ci la lunile care vor urma. E obligatoriu ca dumnealor să se prezinte la muncă. Aşa cum au susţinut şi dumnealor vor să muncească. Vrem să punem parcul pe picioare în primul rând pentru bucureşteni şi în al doilea rând pentru colegii noştri ca să poată fi disponibili la muncă„, a explicat Antonescu.

Întrebat dacă Regia a luat în calcul şi majorarea tarifelor RATB, Antonescu a spus că a fost luată în calcul această măsură, dar încă nu s-a primit un răspuns din partea Municipalităţii.

Au fost trimise de mai multe ori nişte note de fundamentare pe majorarea tarifului, dar deocamdată nu a venit niciun răspuns din partea Primăriei. Aşteptăm feedback din partea dumnealor. Eu am privit această măsură din punct de vedere economic, pentru că nu ai cum să faci faţă„, a explicat Vincenţiu Daniel Antonescu.

DailyBusiness
Mihaela Bilic dezvăluie care sunt singurele mezeluri sănătoase din supermarketuri: „Astea sunt, aș spune, premium”
Spynews
TJ Miles și Francisca s-au căsătorit religios! Cum a arătat artista în rochie de mireasă. Primele imagini de la eveniment
Fanatik.ro
Antrenor portughez la Universitatea Craiova! Pe cine vrea să aducă Mihai Rotaru în locul lui Rădoi: „Vine pe filiera lui Mario Felgueiras!”
Capital.ro
Doliu în teatru și televiziune. S-a stins un iubit actor. A reușit să devină o sursă de forță artistică și inspirație
Playtech.ro
Camerele de trafic vor depista automat mașinile fără RCA. Măsura, adoptată de Parlament
Adevarul
Imperiul lui Putin se prăbușește sub propria greutate. China câștigă teren
wowbiz.ro
Milionarul Roman Novak și soția lui au fost găsiți morți, la o lună după ce au fost răpiți! Detalii șocante
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Veste URIAȘĂ pentru români! Se întâmplă între 7 și 16 noiembrie
iamsport.ro
L-a lansat pe Cristiano Ronaldo, dar un alt fotbalist i-a rămas în suflet. Bölöni: 'Cel mai inteligent'
MediaFlux
EXCLUSIV Dezvăluiri fără precedent din Rompetrol! Posibil mecanism de influență creat de Cardoil care afectează stabilitatea companiei și piața de energie din România
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume