Liceele din Sectorul 3 al Capitalei, MODERNIZATE

Liceele din sectorul 3 intră într-un program de reabilitare şi modernizare.
Iulian Tudor
06 apr. 2015, 06:34
Liceele din Sectorul 3 al Capitalei, MODERNIZATE

Consilierii locali ai Sectorului 3 au aprobat în ședința ordinară din 31 martie indicatorii tehnico-economici aferenți unor obiective de investiții privind creșterea eficienței energetice și modernizarea unor unități de învățământ din Sectorul 3, potrivit b365.ro.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de hotărâre „investițiile în modernizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 3 este dată de necesitatea îmbunătățirii condițiilor de studiu ale elevilor, de eficientizare energetică a clădirilor unităților de învățământ, dar și a îmbunătățirii imaginii unității de învățământ în rândul elevilor, părinților și a locuitorilor din zonă”.

Primăria Sectorului 3 va plăti o valoare estimativă de 38.035.417 lei cu TVA, adică aproximativ 8.519.524,51 euro, pentru cele 6 școli care vor fi reabilitate și modernizate în următoarele 3 luni.

Consilierii locali au aprobat modernizarea următoarelor unități de învățământ:

1. Liceul Tehnologic Theodor Pallady – lucrări în valoare de 6.396.248,69 lei, adică 1.432.690,94 euro

2. Liceul Teoretic „Decebal” – lucrări în valoare de 9.650.508,45 lei, adică 2.161.610,13 euro

3. Liceul Tehnologic „Elie Radu” – lucrări în valoare de 3.148.463,96 lei, adică 705.222,08 euro

4. Liceul Teoretic „Dante Alighieri” – lucrări în valoare de 5.203.582,13 lei, adică 1.165.546,45 euro

5. Liceul Tehnic „Mihai Bravu” – lucrări în valoare de 6.149.761,07 lei, adică 1.377.480,36 euro

6. Liceul Tehnic „Costin D. Nenițescu” – lucrări în valoare de 7.486.852,91 lei, adică 1.676.974,55 euro

Modernizarea școlilor presupune realizarea unor lucrări de:

– refacere a finisajelor interioare și exterioare (refacerea tencuielilor, înlocuirea pardoselilor cu covov PVC pe strat suport),

– realizarea unei scafe de lumină cu benzi LED pe peretele cu tabla de scris,

– înlocuirea tâmplăriei interioare pentru uși cu tâmplărie din lemn vopsită,

– înlocuirea în laboratoare a pardoselilor existente cu plăci ceramice pe strat suport și realizarea placării pereților până la 1,20 m.

În proiectul de modernizare a unităților de învățământ au fost incluse și lucrări de refacere a rampei exterioare de acces pentru persoane cu dizabilități.

Pentru eficientizarea energetică a imobilelor se vor realiza lucrări de izolare a pereților și a șarpantei, precum și intervenții la distribuția agentului termic pentru încălzire și cea pentru distribuția apei calde menajere. Proiectul include și modernizarea și refacerea instalațiilor sanitare, dar și a instalațiilor electrice prin înlocuirea aparatajului electric, montarea unor prize noi, precum și a unor corpuri de iluminat noi, acolo unde este cazul.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 90 de zile (3 luni).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor