Traian Băsescu, urmărit penal, nu poate deţine ARMĂ

Traian Băsescu nu poate deţine o armă. Potrivit legii, o persoană care are un dosar penal nu are dreptul sa deţină armă de foc. Fostul preşedinte declara, luni seară, că vrea să îşi prelungească permisul de port-armă. În cazul în care deţine o armă, Băsescu trebuie însă să o predea, acesta fiind urmărit penal în dosarul de şantaj de la Parchetul General .
Ionela Marcu
07 apr. 2015, 11:25
Traian Băsescu, urmărit penal, nu poate deţine ARMĂ

Traian Băsescu este urmărit penal în dosarul în care Gabriela Firea l-a acuzat de şantaj. Potrivit prevederilor legale în vigoare, fostul preşedinte nu mai are dreptul să deţină arme, potrivit România TV.

Conform legii 117/2011, autoritatea care exercita controlul privind detinerea, portul si folosirea armelor, pieselor si munitiilor, precum si cu privire la operatiunile cu arme si munitii este Politia Romana.

De asemenea legea prevede că autorizatia de procurare a armelor letale se acorda persoanelor care „nu au fost condamnate, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de un an, pentru infractiuni comise cu intentie ori pentru infractiuni prevazute de prezenta lege, cu exceptia cazurilor in care a intervenit amnistia sau reabilitarea” sau „nu sunt invinuite sau inculpate in cauze penale pentru fapte savarsite cu intentie, potrivit legislatiei in vigoare”.

Potrivit România TV, Traian Băsescu ar deţine un pistol, însă poliţiştii nu i-au ridicat arma până acum pentru că nu au fost informaţi de Parchet că s-a început urmărirea penală pentru Băsescu. 

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu a sunat la DNA pentru permisul de port-armă

Traian Băsescu explica chiar luni seara că o persoană urmărită penal nu poate deţine arme. Acesta spunea ca nu si-a putut reinnoi permisul de port-arma pentru ca figura inca drept urmarit penal in dosarul Flota, motiv pentru care a facut demersurile necesare sa lamureasca situatia.

„Am sunat la cabinetul doamnei Kovesi și am cerut secretarei numărul de telefon al unui procuror care a lucrat în dosarul Flota.Trebuia să-mi prelungesc autorizația de port-armă. De la Poliție a venit că președintele are un dosar 22/P din.. de nu știu când. Era celebrul dosar Flota care rămăsese la Constanța cu numele de înregistrare vechi, din care au fost de scoși de sub urmărire penală cei o sută de incriminați. Iar actele nu au circulat corect, să spună actul lui Băsescu a fost disjuns în dosarul care avea alt număr, unde s-a dat neînceperea urmăririi penale și a rămas prins acolo. Drept pentru care a apărut sesizarea să nu mi se elibereze permisul de port-armă, pentru că am un dosar penal în curs. Deci, atunci am sunat și am vorbit cu secretara și am cerut numărul de telefon al procurorului, care știam că a dat soluția„, a explicat fostul președinte.

El a adăugat că l-a sunat pe procurorul respectiv, care i-a ”transmis pașii de urmat”. „L-am întrebat ce am de făcut și mi-a spus omul: domnu’ președinte, faceți la noi o cerere, cererea o primim noi, comunicăm la Constanța și pe urmă ei o să comunice la ministerul de Interne pentru permisul de port-armă”, a detaliat Traian Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Penalty și roșu pentru Rapid? Cristi Balaj, verdict ferm: „A fost mai mult decât atât!”. De ce VAR nu a greșit că nu l-a chemat pe arbitru să revadă faza. Exclusiv
Capital.ro
Cum verifici dacă ai datorii la Primărie? Metoda prin care afli online dacă ai restanțe la taxe și impozite
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie depuse la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat