PAŞTE 2015. Când şi cum se dă Sfânta Împărtăşanie copiilor mici

PAŞTE 2015. În Joia Mare cei care au postit pot primi Sfânta Împărtăşanie. Mulţi părinţi îşi duc în această zi copiii la Biserică pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Iată câteva sfaturi duhovniceşti despre când şi cum se dă copiilor Sfânta Împărtăşanie.
Alina Costache
08 apr. 2015, 19:59
PAŞTE 2015. Când şi cum se dă Sfânta Împărtăşanie copiilor mici

PAŞTE 2015. Copiii, după botez, pot fi împărtăşiţi cât mai des, se poate în fiecare duminică. Copiii până la 5 ani, se împărtăşesc o dată la o lună (la 30 zile). În timpul împărtăşirii copiilor până la 5 ani, preotul să fie atent la mişcările şi intenţiile lor, pentru că unii copii, de frica medicamentelor, se feresc de a primi Sfânta Împărtăşanie şi dau cu mâna lovind linguriţa sau Sfântul Potir. Unii copii, scot din gură Sfânta Împărtăşanie şi o aruncă.

Ideal ar fi să ne împărtăşim la fiecare Liturghie, dar mai ales în Joia Mare, la Paşti şi la Cincizecime – când s-au instituit şi s-au constituit Euharistia şi Biserica.

Mama care aduce pruncul în braţe la Sfânta Împărtăşanie, se recomandă să-l ţină culcat cu capul pe mâna dreaptă. Aceasta este poziţia cea mai bună pentru mâna dreaptă a preotului cu care duce linguriţa la gura copilului. Copii care dorm în braţele mamelor şi sunt aduşi la Sfânta Împărtăşanie, mama trebuie să aibă grijă să trezească copilul înainte de a ajunge în faţa preotului. Nu este voie să fie împărtăşiţi copiii prin somn. Copiii sugari, după ce au fost împărtăşiţi, să aibă grijă mamele ca timp de o jumătate de oră să nu le pună biberonul în gură sau să sugă din pieptul mamei. Timpul acesta este necesar ca să înghită copilul toată Sfânta Împărtăşanie şi să lucreze, ca nu cumva să rămână pe pieptul mamei sau pe biberon Sfânta Împărtăşanie.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
„Ne-a omorât Ofri Arad!” Gigi Mustață îl face praf pe fotbalistul transferat de Meme Stoica la FCSB
Capital.ro
Facturile la energie vor crește la iarnă. Bușoi: Nu cu 50%. Ajutorul de 50 de lei ar putea fi majorat
Playtech.ro
Programul de 15.000 de lei pentru prosumatori. Nu contează cine se înscrie primul pentru baterii: cum se calculează punctajul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte