CE alocă aproximativ 8,5 milioane de euro pentru România în urma inundaţiilor grave din 2014

Comisia Europeană a anunțat joi alocarea a aproape 8,5 de milioane de euro pentru România de la Fondul de Solidaritate al UE (FSUE) pentru acoperirea parțială a costurilor operațiunilor de urgență în urma inundațiilor grave din 2014, potrivit unui comunicat al CE.
Iulian Tudor
09 apr. 2015, 10:15
CE alocă aproximativ 8,5 milioane de euro pentru România în urma inundaţiilor grave din 2014

Cu același prilej, executivul comunitar a anunțat și alocarea de la FSUE a 56 de milioane de euro pentru Italia și 1,98 milioane de euro pentru Bulgaria, afectate de catastrofe naturale care s-au produs tot în 2014.

Potrivit comunicatului CE, aceste ajutoare vor contribui în special la refacerea unor infrastructuri și servicii vitale, vor rambursa costul operațiunilor de urgență și de salvare și vor acoperi o parte din costurile aferente curățării regiunilor sinistrate.

„Fondul de solidaritate al UE este unul dintre cele mai puternice simboluri ale solidarității noastre în vremuri de restriște. În multe cazuri, ajutoarele financiare propuse prin decizia de azi vor ajuta la refacerea unora dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale Europei, demonstrând, totodată, solidaritatea Uniunii Europene cu cele 130.000 de persoane afectate care trebuie să facă față consecințelor unor inundații devastatoare”, a afirmat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

În mai 2014, România a fost afectată de inundații la scară largă care au adus daune infrastructurilor de transport, apă, energie și comunicații, precum și locuințelor și fermelor. Serbia, țară vecină cu România, a primit deja ajutoare de la FSUE după ce a fost afectată de aceeași catastrofă.

Aceste inundații au afectat 30 din cele 42 de județe ale României, determinând evacuarea localnicilor și provocând pierderi majore în diferite sectoare ale economiei. Mulți fermieri și-au pierdut culturile de pe terenurile cultivate, animalele lor fiind înecate, iar drumurile forestiere de acces au fost distruse de ruperea unor baraje. De asemenea, multe școli, spitale, clădiri publice și bunuri culturale au fost inundate. Mai târziu în cursul aceluiași an, în iulie și august, precipitațiile abundente, inundațiile și alunecările de teren au afectat peste 126.000 de locuitori din cinci județe ale regiunii Sud-Vest Oltenia a României.

Potrivit cererii de ajutor depuse de guvernul român, peste 2.300 de locuințe, 20 de școli, nouă grădinițe și 11 biserici au suferit pagube, s-au rupt diguri și baraje și au fost afectate drumuri, poduri, stații de epurare a apelor și sisteme de canalizare. De asemenea, mulți fermieri au suferit pierderi uriașe de producție.

În Italia, cinci regiuni s-au confruntat cu evenimente meteorologice extreme repetate în octombrie și noiembrie 2014, care au dus la inundații, torente de noroi și alunecări de teren. În februarie 2015, autoritățile italiene au solicitat ajutoare financiare de la FSUE, raportul lor prezentând în detaliu efectele devastării, în special în Liguria, unde râurile au ieșit din albii, podurile și străzile au fost inundate, iar sectorul economic și sectoarele de producție au suferit pagube masive în multe orașe, precum Genova. În total, numărul victimelor catastrofei s-a ridicat la 11, iar 3.000 de persoane au trebuit evacuate.

În Bulgaria, regiunea afectată de inundațiile din vara lui 2014 este Severozapaden, una dintre cele mai puțin dezvoltate ale UE. Potrivit raportului inclus în cererea de ajutor, majoritatea daunelor s-au înregistrat în orașul Mizia și în satul Krușovița. Au fost inundate 700 de locuințe și clădiri publice, precum și șosele principale și ferme. La 2 august, primarul orașului Mizia a declarat stare de urgență și peste 800 de persoane au trebuit evacuate. Infrastructurile pentru energie, apă și transport, precum și clădiri publice, bunuri din patrimoniul cultural și arii naturale protejate au suferit daune grave.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Toate transferurile din Liga Naţională de handbal feminin! Cele mai tari mutări făcute de CSM Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid şi SCM Râmnicu Vâlcea
Capital.ro
Permis auto 2026. Un document nu mai trebuie adus la ghișeu. Ce acte rămân obligatorii pentru dosar
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
MediaFlux
Traian Băsescu l-a urecheat pe Nicușor Dan: Degeaba a chemat partidele. Le-a dat exact ce voiau să audă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat