Femeile din mediul rural, mai puţin predispuse la depresie

Femeile din mediul rural sunt mai puțin predispuse la depresie decât cele de la oraș, relevă un studiu efectuat de cercetători de la Universitatea din Michigan (SUA) publicat în revista "JAMA Psychiatry", scrie vineri ziarul spaniol "ABC".
Alina Costache
10 apr. 2015, 14:30
Femeile din mediul rural, mai puţin predispuse la depresie

Echipa de specialiști condusă Addie Weaver a analizat rezultatele medicale din perioada 2001-2003 a 1.800 de femei din sudul SUA, dintre care 81% erau afroamericane, scrie Agerpres.

S-a constatat că exista și o diferență în funcție de rasă, la femeile albe, dar nu hispanice, riscul de a dezvolta o depresie fiind de două ori mai mare prin comparație cu femeile afroamericane. Concret, doar 4% dintre femeile afroamericane din mediul rural au suferit o depresie, față de 10% dintre femeile albe, dar care nu erau de origine hispanică.

Autorii studiului consideră că, pentru a trage concluzii clare, este nevoie de o extindere a cercetărilor, care în prima fază au vizat doar o zonă din SUA.

Citeşte şi DEPRESIA, o boală ascunsă care face victime în fiecare zi. Cum s-au tratat VEDETELE de depresie VIDEO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Dan Petrescu, în locul lui Gică Hagi la echipa naţională? “Avem nevoie de rezultate, nu de discursuri! Dacă Gică renunţă, e cea mai pragmatică soluţie!”
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
„Conflict de interese cât turnul televiziunii”. Dragoș Pătraru, reacție dură la TVR după interviurile acordate de liderii AUR
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
MediaFlux
Când intră pensiile pe card în luna octombrie. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte