CEDO pune la plată statul român: Doi germani, despăgubiţi pentru conditiile mizere de detenţie

După aproape cinci ani de la înregistrarea plângerii şi la trei ani de la chemarea în judecată a guvernului României, în 14 aprilie 2015 CEDO a decis că deţinuţii să fie despăgubiţi de statul român, care nu s-a conformat „interdicţiei de tratament umilitor” prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Plângerea a fost înregistrată la CEDO cu nr. 43873/10 în 20 iulie 2010. Cei doi reclamanţi, Adrian Toran (35 de ani) şi Albert Ernst Schmyk (36 de ani) sunt cetăţeni germani şi au fost reprezentaţi de A. Fanu Moca, un avocat din Timişoara. Guvernul României a fost reprezentat de C. Brumar, de la Ministerul de Externe. În completul de judecată de la CEDO s-au aflat şi doi români: Iulia Antoanella Motoc, judecătoarea României la CEDO şi Valeriu Gritco, reprezentant al Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care din informaţiile Europalibera.org, ar avea şi cetăţenia română, pe lângă cea moldovenească, informează Hotnews.

Cei doi cetăţeni germani au fost arestaţi în urmă unei acţiuni la care au participat şi trei agenţi sub acoperire, se menţionează în sentinţa CEDO.

Ei fuseseră contactaţi telefonic de un cunoscut aflat în arest pentru trafic de droguri şi care le-a solicitat livrarea a 5.000 de pastile Ecstasy, contra sumei de 35.000 de Euro. Dealer-ilor din Germania li s-a organizat un flagrant în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2007, la o staţie de benzină din Timişoara, unde „cumpărătorii” erau agenţi undecover. În declaraţiile făcute procurorului, denunţătorul român a recunoscut că a acceptat să colaboreze cu poliţia pentru a beneficia de prevederile legii 143/2000, conform căreia sunt garantate anumite avantaje celor care contribuie sau facilitează identificarea unor infractori.

Alte articole

Decizie istorică a CEDO. Kremlinul a încălcat dreptul internaţional când a atacat Ucraina, dar este vinovat şi pentru doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines, soldată cu moartea a 298 de persoane

FACIAS: România a plătit în ultimii cinci ani peste 49 de milioane de euro pentru condamnările la CEDO. Statul nu a recuperat niciun leu de la vinovați, suma fiind achitată exclusiv din bugetul public

În 6 martie 2008, Toran şi Schmyk au fost condamnaţi. În 4 februarie 2009, reprezentaţi de un nou avocat, S.D., ei au contestat în instanţa condamnarea, invocând faptul că ar fi fost împinşi  spre a comite fapta de către investigatorii lor, care au acţionat că „agenţi provocatori“. Cu toate acestea, în 19 martie 2009, tribunalul timişorean i-a condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de droguri. În urmă unor recursuri care au ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pedeapsa le-a fost redusă la şapte ani, avându-se în vedere şi lipsa de antecedente penale ale celor doi germani.

Şase luni au stat Toran şi Schmyk în arestul poliţiei Timiş, înainte de a fi transferaţi la penitenciarul din Timişoara. În primul caz, ei au fost separaţi şi închişi într-o celulă de 12 mp, unde mai erau cinci deţinuţi. În cazul al doilea, pe 21 de metri pătraţi vieţuiau 9 condamnaţi. În decembrie 2009, ei au fost mutaţi la penitenciarul Rahova, unde celulele măsurau 19,58 mp şi aveau zece paturi. În iulie 2010, germanii au fost transferaţi la o închisoare din Giurgiu, unde au rămas un an, iar apoi la inspectoratul poliţiei din Giurgiu, care i-a transferat ulterior în Germania, pentru a-şi ispăşi acolo restul pedepsei.

Plângerea lor la CEDO s-a referit la „înghesuială, condiţii neigienice, căldură foarte mare vara şi frig iarnă în celule, mâncare nesatisfăcătoare şi acces limitat la apă rece vara (la închisoarea din Giurgiu)”. Articolul din Convenţia Drepturilor Omului pe care şi-au întemeiat plângerea stipulează că „nimeni nu trebuie să fie subiect de tortură, de pedeapsa sau tratament inuman sau degradant”. CEDO consemnează că „guvernul a contestat acest argument”.

Reparaţia materială care le-a fost stabilită prin această sentinţa este de câte 6.000 de euro fiecare, plus dobânda aferentă. Germanii solicitaseră daune ce se ridicau în total la câteva sute de mii de euro, pentru suferinţă psihică în urmă detenţiei şi pierderea sumelor provenite din salariu.