Ceartă criminală: Cinci membri ai unei familii s-au împuşcat mortal între ei, după o dispută

Cadavrele a cinci persoane care făceau parte din aceeaşi familie au fost descoperite într-o casă din Phoenix, joi, după o dispută suspectă ce a degenerat într-un schimb de focuri, informează foxnews.com, citând surse din poliţie.
Sânziana Stancu
17 apr. 2015, 21:07
Ceartă criminală: Cinci membri ai unei familii s-au împuşcat mortal între ei, după o dispută

Autorităţile americane nu au dat încă publicităţii numele persoanelor, şi nici vârsta lor, dar au precizat că este vorba despre trei bărbaţi, cel mai probabil fraţi şi două femei, mama celor trei bărbaţi şi una dintre soţiile acestora. Alte două femei şi doi copii au reuşit să scape vii şi nevătămate.

Una dintre aceste femei le-a povestit autorităţilor că cearta între membrii familiei a scăpat la un moment dat de sub control şi au început împuşcăturile, a declatat Sergentul Trent Crump.

Familia lovită de tragedie era de origine marocană şi se ocupa cu transportul, având şi un parc auto cu mai multe vehicule.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT